Vreme: Circa 50 de proiecte IT pentru spitale vor fi finanţate din fonduri europene

F.A.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 20 iulie 2011

Valerian Vreme

Valerian Vreme

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat ieri că au fost depuse peste 180 de cereri pentru finanţarea cu fonduri europene a unor proiecte destinate introducerii de soluţii IT în domeniul medical, din care, după evaluare, vor fi acceptate circa 50, bugetul fiind de 15 milioane euro.

"Perioada de evaluare şi contractare a proiectelor va dura aproximativ patru luni. Prin aces-te proiecte, spitatele noas-tre vor ajunge la un nivel similar celor din vestul Europei din punctul de vedere al dotării IT. Soluţiie care vor fi implementate în aceste spitale se vor conecta la sistemele naţionale care vor gestiona fişele pacienţilor şi reţetele electronice, aflate în finanţare la Casa Naţională de Sănătate", a adăugat Vreme, citat de Mediafax.

În luna mai, Ministerul Comunicaţiilor a lansat apelul de proiecte pentru Operaţiunea 3.2.4 "Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar", la nivel local.

Bugetul total alocat acestui apel de proiecte se ridică la 15 milioane de euro, potrivit lui Vreme.

Scopul Operaţiunii este dezvoltarea serviciilor medicale prin implementarea unui sistem informatic integrat, asigurând accesul cetăţenilor şi personalului medical la servicii informatice de tip e-sănătate.

Beneficiarii acestui proiect au fost unităţile sanitare publice cu personalitate juridică proprie.

Ministrul Comunicaţiilor a amintit şi de proiectul de dezvoltare a infrastructurii de bandă largă în zonele defavorizate, care va beneficia de finanţare nerambursabilă de 84 milioane de euro.

"Proiectul a fost prezentat reprezentanţilor Comisiei Europene, cu toate avizele necesare, atât din partea experţilor locali, cât şi din partea experţilor ai Uniunii Europene. Sperăm ca, în noiembrie sau decembrie, să semnăm contractul de finanţare şi, în termen de 24 de luni, să finalizăm proiectul", a spus Vreme.

Prin intermediul acestui proiect vor fi acoperite minimum 90% din cele 3.648 zone defavorizate din România, care vor avea astfel acces la o reţea de comunicaţii în bandă largă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb