Preşedintele chinez Xi Jinping i-a decernat, astăzi, un titlu universitar "prietenului" său Vladimir Putin, cu prilejul unei vizite a liderului rus la Beijing, relatează AFP.
Diploma de doctor honoris causa al universităţii Tsinghua din Beijing i-a fost decernat lui Putin de unitatea de învăţământ superior unde a absolvit chiar preşedintele chinez Xi Jinping, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.
"Îmi face plăcere să-i decernez acest titlu celui mai bun prieten al meu", a declarat Xi Jinping citat de agenţiile de presă ruse, în cadrul unei ceremonii organizate într-un hotel din capitala chineză.
"Este o mare onoare pentru mine", a dat asigurări la rândul său preşedintele rus, mulţumindu-i "dragului prieten" Xi Jinping că a împărtăşit acest moment cu el.
Anterior în cursul zilei, Putin şi Xi au participat la summitul "Noile drumuri ale mătăsii" organizat la Beijing în prezenţa a circa 40 de şefi de stat şi de guvern.
Ei au avut apoi o întâlnire bilaterală axată pe întărirea legăturilor economice ruso-chineze.