Yuanul înregistrează cea mai mare creştere de după eliminarea ratei fixe de schimb

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 august 2006

China a permis ieri, monedei naţionale - yuanul, să înregistreze cea mai mare creştere de după momentul renunţării la rata fixă de schimb (iulie 2005). Aprecierea s-a produs la numai o zi după ce yuanul a consemnat cel mai mare declin de la momentul mai sus amintit până în prezent (-0,29%), iar investitorii spun că acest lucru semnalează că banca centrală îşi reduce controlul asupra ratei de schimb valutar.

Yuanul a cîştigat ieri 0,24% în raport cu dolarul, în condiţiile în care 13 din 15 valute importante din Asia s-au înscris pe un curs ascendent. La data de 9 august, oficialii băncii centrale a Chinei au afirmat că vor permite o "flexibilitate mai mare" în materia cursului de schimb prin intermediul noului sistem, care dă voie monedei naţionale să fluctueze în raport cu valutele partenerilor comerciali importanţi ai acestei ţări.

O fluctuaţie semnificativă a yuanului, respectiv aprecierea acestuia, ar înlătura tensiunile dintre China, pe de o parte, şi SUA, respectiv Uniunea Europea-nă pe de altă parte, întrucât un yuan mai puternic ar face ca exporturile chineze să nu mai fie extrem de ieftine şi să sufoce pieţele pe care ajung aceste mărfuri. Din iulie 2005 până la momentul actual, yuanul s-a apreciat cu numai 1,5% în raport cu dolarul. Parlamentarii SUA nu sunt de acord cu dinamica monedei chineze, considerând că autorităţile de la Beijing manipulează yuanul astfel încât exporturile chinezeşti să fie ieftine.

"China trebuie să renunţe la controlul asupra cursului de schimb şi să permită yuanului să fluctueze faţă de celelalte valute", declară Hideki Hayashi, strateg la "Shinko Securities" Co. din Tokyo. Acesta consideră că, pe viitor, yuanul se va aprecia în mod gradual.

Moneda Chinei a încheiat ziua de ieri cu o cotaţie de 7,9875 unităţi/dolar, mai mare cu 0,16% faţă de ziua anterioară. Hideki Hayashi anticipează că, până la finele acestui an, yuanul va mai câştiga 0,5 procente în raport cu moneda Statelor Unite ale Americii.

La momentul la care a renunţat la rata fixă de schimb, guvernul chinez a precizat că nu va permite monedei naţionale să crească sau să scadă cu mai mult de 0,3% faţă de nivelul de referinţă stabilit zilnic.

Specialiştii arată că aprecierea semnificativă a yuanului ar determina încetinirea creşterii economice a Chinei şi ar ameninţa inflaţia. Amintim că, în trimestrul al doilea din acest an, economia Chinei a avut o creştere de 11,3%.

Ritmul de expansiune a fost cel mai rapid de după 1994.

Recent, Banca Mondială şi-a modificat în creştere estimările referitoare la expansiunea economiei Chinei în acest an, anticipând acum o ascensiune de 10,4%, faţă de 9,5% - cât preconiza în luna mai. Aceasta ar fi cea mai mare creştere anuală consemnată de China după 1995.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb