ZEROHEDGE: UK şi UE nu au făcut progrese în negocierile privind viitoarele relaţii comerciale

A.D.
Internaţional / 25 mai 2020

UK şi UE nu au făcut progrese în negocierile privind viitoarele relaţii comerciale

Puţine demersuri au fost făcute între Marea Britanie şi Uniunea Europeană de la 31 ianuarie, în cee ce priveşte relaţiile bilaterale post Brexit. Au avut loc trei şedinţe de negocieri pentu a stabili relaţiile comericale viitoare dintre cele două, însă niciuna nu a înregistrat vreun progres, conform Zerohedge.com.

Sursa citată arată că negociatorul din partea UK, David Frost, a declarat că propunerile UE obligă ţara lui să se supună unor legi europene, care nu fac condiţia unei concurenţe echitabile. În acelaşi timp, negociatorul UE, Michael Barnier, susţine că Marea Britanie trebuie să aibă o imagine mai realistă a acestor negocieri. Sursa citată explică cum fiecare dintre cele două părţi insistă ca cealaltă să-si reconsidere abordarea.

Perioada de tranziţie prin care cele două entităţi sunt obligate să ajungă la termeni de comerţ comuni mai dureză şase luni. UK are posibilitatea ca, până la finalul lunii iunie, să prelungească această perioadă. Dacă nu o va face, atunci cele două se vor tocmi conform cu termenii Organizaţiei Mondiale a Comerţului care implică tarife mai mari, susţine Zerohedge.com.

Extinderea termenilor de negociere nu este, totuşi, uşor de făcut, adaugă sursa. Când acordul de retragere a Merii Britanii din UE a devenit lege, guvernul a scris în legislaţie că perioada de tranziţie nu se va extinde după în 2021. Aşadar, guvernul britanic ar trebui să abroge o lege pe care el au conceput-o.

Răspunsul negociatorului britanic a fost un categoric nu în privinţa extinderilor negocierilor în 2021. Acesta a adăugat că ţara lui are nevoie de flexibilitate economică şi legislativă pentru a combate pandemia. Să continue sub legislaţie europeană ar însemna să plătească mai mult către UE în viitor şi acest lucru nu ajută, subliniază el.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care guvernul britanic a împrumutat pentru luna aprilie 62,1 de miliarde euro pentru susţinerea măsurilor împotriva COVID-19. În comparaţie, anul trecut în aceeaşi lună au împrumutat 10 miliarde de euro. Să plătească în continuare la bugetul european înseamnă un efor financiar ridicat, susţine sursa citată.

Zerohedge.com arată că refuzul negocierilor poate să aibă legătură cu beneficiul viitor al elitei globale. Lira sterlină s-a depreciat după referendum-ul din 2016 şi nu şi-a revenit. Fostul guvernator al Băncii Angliei, Mark Carney a declarat că dolarul ar putea fi schimbat dintr-o monedă de schimb, într-o alternativă digitală. Schimbarea arhitecturii sistemului financial înseamnă tranziţia în mediul digital al dolarului, dar şi a lirei sterline.

Uniunea Europeană va continua să propună extinderea negocierilor. Luate împreună, criza provocată de COVID-19 şi clauzele Organizaţiei Mondiale a Comerţului înseamnă o creştere a inflaţiei anii următori.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb