ZIUA "Z" Auguri pentru euro

MAKE
Ziarul BURSA / 26 octombrie 2011

Jean-Claude Juncker - o eminenţă a UE de care s-ar putea să nu se mai ţină seama, în acest moment.

Jean-Claude Juncker - o eminenţă a UE de care s-ar putea să nu se mai ţină seama, în acest moment.

UPDATE: Bursele europene au închis incert, în aşteptarea concluziilor summit-ului UE

Bursele europene au închis indecis şedinţa de tranzacţionare de astăzi, investitorii aşteptând rezultatul summit-ului de la Bruxelles, considerat decisiv pentru viitorul zonei euro, potrivit AFP.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,1%, la 983,16 puncte, însă a pierdut o parte din câştigurile acumulate în timpul zilei din cauza temerilor cu privire la dezacordurile dintre liderii UE pe unele subiecte cheie.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a câştigat 0,50%, până la 5.553,24 puncte, în vreme ce indicele Dax al Bursei din Frankfurt cobora cu 0,51%, la 6.016,07 puncte. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 a scăzut cu 0,15%, ajungând la 3.169,62 puncte.

UPDATE: Negocierile dintre UE şi creditorii Greciei pentru reducerea datoriilor sunt suspendate

Negocierile dintre Uniunea Europeană şi băncile creditoare ale Greciei referitoare la al doilea program de sprijin financiar destinat statului elen sunt blocate şi au fost suspendate, a declarat un oficial al UE, transmite Reuters.

Autorităţile UE vor ca băncile să participe voluntar la programul de susţinere, prin reevaluarea în scădere a datoriilor, dar nu poate fi exclusă şi implicarea obligatorie a acestora, a spus oficialul.

Discuţiile converg spre o reducere de 50% a datoriilor, dar dezacordurile se concentrează pe detalii, precum cât anume din noile obligaţiuni elene care vor fi emise în locul celor actuale, cu dobânzi mai mici şi maturităţi mai lungi, vor fi asigurate.

UPDATE: Papandreou: Summit-ul european trebuie să salveze euro

Summit-ul european de astăzi trebuie să salveze euro şi să pună capăt crizei datoriilor care durează de peste doi ani, a declarat la Bruxelles premierul Georges Papandreou, transmite AFP.

"Provocarea de astăzi nu este doar salvarea euro dar şi salvgardarea idealurilor europene", a afirmat şeful executivului elen.

El a arătat că este timpul ca liderii europeni să ia decizii colective pentru a pune capăt incertitudinilor şi crizei, pentru a întoarce o pagină şi a se asigura că "au făcut un pas către un viitor mai bun, de prosperitate şi securitate în Europa".

Papandreou a spus că grecii fac eforturi supraomeneşti pentru a-şi pune afacerile în ordine şi a face economia viabilă.

UPDATE: Creditorii privaţi ai Greciei au făcut o nouă ofertă de reducere a datoriilor ţării

Băncile creditoare ale Greciei au făcut marţi o nouă ofertă Greciei, pentru reducerea datoriilor publice ale ţării, a anunţat astăzi Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IFI), organism care le reprezintă în negocieri, transmite AFP.

"O nouă ofertă importantă a fost făcută ieri (marţi n.r.) de către Charles Dallara, director general al IFI, în numele investitorilor privaţi", a afirmat într-un comunicat un purtător de cuvânt al grupului.

El a arătat că este vorba despre un schimb de datorii, pe bază de voluntariat, în vederea susţinerii Greciei, precizând că nu poate da alte detalii în această etapă.

IFI a făcut pe 21 iulie o primă ofertă de reducere a dobânzilor aplicate datoriilor elene, precum şi de extindere a maturităţii acestora.

Potrivit grupului, valoarea nominală a obligaţiunilor Greciei ar fi fost redusă cu 21%.

Oferta nu s-a materializat, iar ţările europene, în frunte cu Germania, susţin termeni mai favorabili pentru Grecia, care să ducă la o reducere de minim 50% a datoriilor, respectiv cu 100 miliarde de euro.

UPDATE: Merkel: Mai sunt multe probleme de rezolvat pentru un acord anti-criză

Cancelarul german Angela Markel a avertizat astăzi că mai sunt încă multe probleme de rezolvat pentru a ajunge la un acord anti-criză, la summit-ul liderilor din zona euro din această seară, transmite AFP.

"Mai sunt numeroase probleme de reglat şi de negociat. Munca nu s-a terminat", a afirmat Merkel în faţa presei, ceea ce confirmă multiplicarea semnelor de blocaje.

Liderii din zona euro sunt aşteptaţi să anunţe în seara aceasta un plan cuprinzător de combatere a crizei datoriilor din zona euro, care să includă recapitalizarea băncilor şi extinderea capacităţii de finanţare a Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară.

UPDATE: Germania a obţinut retragerea din comunicatul summit-ului a menţiunii referitoare la BCE

Germania a obţinut retragerea din proiectul comunicatului final al summit-ului zonei euro de astăzi a unei fraze prin care se cerea Băncii Centrale Europene (BCE) să continue achiziţiile de obligaţiuni ale Italiei şi Spaniei, a declarat o sursă diplomatică, citată de AFP.

"Această frază a fost retrasă din textul care va fi prezentat şefilor de state şi de guverne din uniunea monetară în timpul summit-ului pe tema crizei datoriilor", a subliniat sursa.

În versiunea iniţială a proiectului de comunicat se arăta că liderii ţărilor din regiune susţin pe deplin BCE în acţiunile de asigurare a stabilităţii preţurilor în zona euro, inclusiv măsurile non-convenţionale întreprinse în actualul mediu excepţional al pieţei.

UPDATE: Draghi: BCE va continua să cumpere obligaţiuni ale statelor europene cu probleme financiare

Banca Centrală Europeană (BCE) va continua să cumpere obligaţiuni ale statelor europene cu probleme financiare, pentru combaterea turbulenţelor din pieţe, a declarat azi viitorul preşedinte al instituţiei, Mario Draghi, cu câteva ore înainte de summit-ul liderilor UE.

"Banca centrală este hotărâtă să prevină, prin măsurile sale non-convenţionale, funcţionarea defectoasă a pieţelor monetare şi financiare", a afirmat Draghi la Roma, într-un limbaj tehnic tipic pentru BCE.

Draghi, care îl va înlocui la 1 noiembrie pe Jean-Claude Trichet la preşedinţia BCE, a arătat clar că aceste măsuri vor fi temporare, fiind de datoria guvernelor să elimine cauzele crizei datoriilor, declanşată în Grecia acum doi ani.

UPDATE: Merkel vrea un acord UE asupra reducerii cu 50% a datoriilor Greciei către creditorii privaţi

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, miercuri, într-un discurs în Parlamentul de la Berlin că liderii europeni ar trebui să se pună de acord asupra unui plan care ar presupune tăierea cu 50% a datoriilor Greciei către deţinătorii privaţi de obligaţiuni, transmite Reuters.

În discursul susţinut în Parlament cu scurt timp înaintea unui vot pentru creşterea capacităţii financiare a Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, cancelarul a promis să susţină la summit-ul european soluţii sustenabile pe termen lung.

"Vom face tot ce putem pentru a pune din nou Grecia pe picioare cât mai curând posibil. Doar o reducere a datoriei nu va rezolva problemele Greciei, trebuie încă implementate reforme structurale. Scopul reuniunii din această seară trebuie să fie un rezultat care să asigure că Grecia va avea, până în 2020, o datorie publică raportată la PIB de 120%", a spus Merkel.

UPDATE: Parlamentul german a aprobat planul de creştere a resurselor fondului de urgenţă destinat zonei euro

Parlamentul german a votat pentru susţinerea planurilor de a creşte capacitatea financiară a Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, fond de urgenţă destinat ţărilor din zona euro, în prezent de 440 miliarde de euro, potrivit cotidianului britanic Financial Times.

Planurile de suplimentare a resurselor fondului de urgenţă destinat ţărilor din zona euro au beneficiat de susţinerea a 503 parlamentari, în timp ce 89 au votat împotrivă. Cancelarul Angela Merkel avea nevoie de acordul Parlamentului înainte dea negocia la Bruxelles, la summit-ul liderilor europeni, creşterea capacităţii financiare a fondului.

UPDATE: Mario Draghi sugerează că BCE, temporar, va cumpăra obligaţiuni suverane

Cu câteva ore înaintea Reuniunii UE, considerată crucială pentru viitorul imediat al vieţii economice şi financiare, Mario Draghi a sugerat că Banca Centrală Europeană (BCE) va face uz de "intervenţii nneconvenţionale" (citeşte: "cumpărări de obligaţiuni"), dar că acestea vor fi temporare.

Declaraţia oferă o gură de aer Summit-ului UE, dar resuscită rreacţiile Bundesbank contra BCE; doi bancheri germani de la vârful BCE şi-au dat demisia de acolo, relativ recent, fiind în dezacord cu astfel de "intervenţii neconvenţionale".

UPDATE: Directorul fondului de urgenţă al zonei euro va vizita China pentru discuţii despre criza datoriilor

Directorul Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, Klaus Regling, va vizita vineri China "pe fondul crizei datoriilor suverane din Europa", a anunţat, azi, delegaţia Uniunii Europene (UE) la Beijing, citată de AFP.

"Regling se află în poziţia ideală pentru a discuta dificultăţile economice ale UE şi recentele măsuri luate pentru a răspunde la criză, în timp ce fondul este în centrul unei soluţii la criză şi a fost înfiinţat pentru a susţine stabilitatea financiară în zona euro", potrivit unui comunicat al delegaţiei UE în China.

Vizita este anunţată în contextul pregătirilor pentru reuniunea de azi de la Bruxelles a liderilor europeni, sub presiune la nivel global pentru a finaliza un plan care să stopeze criza.

UPDATE: Mario Draghi: "Situaţia din Italia este confuză şi dramatică"

Mario Draghi, italianul care va prelua săptămâna viitoare conducerea

Băncii Centrale Europene de la francezul Jean-Claude Trichet, a

declarat, astăzi, la Roma, că "Intervenţiile [sistemului Euro - n.n.]

pentru prevenirea şi/sau agravarea dezechilibrelor nu sunt suficiente,

pe cont propriu, pentru rezolvarea cauzelor de bază".

Mario Draghi a mai spus că "situaţia din Italia este confuză şi dramatică".

UPDATE: Merkel cere investitorilor privaţi o contribuţie mai mare în pachetul de salvare a Greciei

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a cerut azi investitorilor privaţi o contribuţie mai mare în finanţarea celui de-al doilea plan de asistenţă financiară pentru Atena decât s-a stabilit anterior, pentru reducerea poverii datoriei Greciei, transmite AP.

Merkel nu a specificat cât de mare ar trebui să fie procentul de pierderi din obligaţiile elene deţinute de creditorii privaţi, dar a afirmat că scopul summitului UE de azi trebuie să fie găsirea unei soluţii care să permită Greciei să-şi reducă datoria la 120% din PIB până în 2020.

UPDATE: Evangelos Venizelos: Creditorii privaţi ai Greciei ar putea accepta pierderi de 50% pe obligaţiunile elene pe care le deţin

Creditorii privaţi ai Greciei ar putea accepta un plan de salvare prin care îşi vor asuma pierderi de 50% pe obligaţiunile elene pe care le deţin, potrivit cotidianului grec Kathimerini, citat de Reuters. Citând surse de la Bruxelles, publicaţia arată că ministrul elen de Finanţe, Evangelos Venizelos, le-a declarat bancherilor că vor primi 15 euro în numerar şi 35 de euro în obligaţiuni cu scadenţa la 30 de ani, cu o dobândă de 6%, pentru fiecare 100 de euro din datoria Greciei pe care o deţin în prezent.

Cotidianul mai notează că această proporţie s-ar putea modifica. O sursă bancară a declarat pentru Reuters că încă se discută câteva combinaţii ale proporţiei dintre numerar şi obligaţiuni, care ar putea avea ca rezultat un nivel diferit al pierderilor suportate de creditorii privaţi.

UPDATE: Reuters: Stabilirea unui plan anticriză decisiv la summit-ul de azi este puţin probabilă

Perspectivele unei înţelegeri "cuprinzătoare" pe un plan decisiv de rezolvare a crizei datoriilor de stat din zona euro par slabe la summit-ul UE de azi, divergenţele profunde dintre liderii politici europeni urmând probabil să împiedice orice potenţial acord, potrivit unei analize Reuters.

Oficialii şi diplomaţii europeni şi-au redus aşteptările pentru un acord decisiv la summit-ul care va avea loc azi la Bruxelles, în pofida asigurărilor venite din direcţia Germaniei şi Franţei în ultimele săptămâni că UE va găsi, până la sfârşitul acestei luni, o soluţie completă pentru criza datoriilor de stat care tulbură de doi ani pieţele financiare şi economiile europene.

Liderii europeni au convenit că sectorul bancar are nevoie de o injecţie de capital de circa 110 miliarde euro pentru a rezista unui potenţial faliment al Greciei şi efectului de contagiune al acestui eveniment, însă celelalte două componente critice ale unui program anticriză credibil şi decisiv, respectiv consolidarea şi utilizarea Fondului European de Stabilitate Financiară şi reducerea datoriilor Greciei către bănci şi ceilalţi deţinători privaţi de obligaţiuni sunt încă neclare şi provoacă divergenţe şi tensiuni între puterile politice din Europa.

Guvernele europene iau în calcul două metode de consolidare şi utilizare a Fondului de Stabilitate. Cea care are cele mai mari şanse să fie adoptată este folosirea mecanismului pentru a oferi garanţii investitorilor în obligaţiuni de stat din zona euro. Cealaltă opţiune presupune alocarea unei porţiuni a capacităţii fondului pentru crearea unui vehicol investiţional special care ar atrage bani de la fonduri suverane (vizând astfel marile economii emergente, precum China sau Brazilia) şi de la alţi investitori, folosind sumele astfel obţinute pentru a cumpăra obligaţiuni. S-ar putea ajunge de asemenea la un consens care să combine cele două posibilităţi, notează Reuters.

Speranţele şi încrederea pieţelor financiare atârnă de summit-ul de miercuri, care va începe la ora 15:00 GMT (18 ora României) cu o reuniune a celor 27 de lideri europeni (şefi de stat şi de guvern), urmată la ora 17:30 GMT de întâlnirea şefilor de stat din zona euro.

Liderii celor 27 de state membre s-au reunit duminică la Bruxelles la un summit care a avut ca principală temă rezolvarea crizei datoriilor de stat, însă deciziile importante au fost amânate pentru un al doilea summit, convocat azi.

Astfel, convenirea unui plan clar ar putea avea loc cel mai devreme pe 7-8 noiembrie, când este programată următoarea reuniune a miniştrilor Finanţelor din UE şi zona euro. Atunci ar trebui aşteptate detaliile oricărui program pe care şi-ar putea da miercuri acordul de principiu liderii europeni.

UPDATE: Optimism "pe o sursă"

Ştirea încurajatoare că o parte sau întreg grupul ţărilor BRICS (Brazilia, Rusia, China, India şi Africa de Sud) ar fi fost de acord să participe la fondul special de ajutorare european, prin intermediul Fondului Monetar Internaţional (FMI), ştire pusă, astăzi, în circulaţie de China Daily, citând o sursă europeană, după cum relatează AFP, risipeşte din norii adunaţi după declaraţiile de ieri ale ministrului brazilian al finanţelor Guido Mantega, care a respins ideea să sprijine Zona Euro prin cumpărarea de obligaţiuni europene: "Eu cred că ţările europene nu au nevoie de fonduri din Brazilia ca să le cumpere obligaţiuni. Brazilia nici nu se gândeşte la asta. Ei [n.n. europenii] trebuie să găsească rezolvarea problemelor Europei în interiorul Europei".

Comentatorii au speculat că unii oficiali brazilieni consideră criza europeană şi nord-americană drept o oportunitate pentru economia sud-americană să joace un rol mai important în afacerile mondiale.

Autorităţile braziliene au vehiculat, la începutul anului, un plan de cumpărare a datoriilor ţărilor europene, împreună cu membrii grupului BRICS dar nu l-a continuat când au constatat că grupul nu este entuziasmat de idee.

Mantega a admis, ieri, totuşi, că Brazilia ar fi dispusă să ofere sprijin financiar, dar prin intermediul FMI, ceea ce, după cum afirmă China Daily, ar fi fost deja agreat.

Oficialii din Zona Euro au declarat, marţi, că FMI proiectează un vehicul de investiţii special (SPIV), care ar putea emite titluri, ca să obţină bani pentru a cumpăra obligaţiuni de stat (de pe piaţa secundară) ale ţărilor Zonei Euro aflate în dificultate, sau pentru acordarea de credite guvernelor aflate în dificultate. India şi Rusia nu se arătaseră interesate în a oferi mai multe fonduri pentru a ajuta Europa, în timp ce, după numeroase declaraţii reluctante, analiştii se aşteptau la un refuz net din partea Chinei (considerată, de altfel, cel mai mare partener de exporturi al Braziliei).

UPDATE: FMI ar putea acorda finanţare Fondului European de Stabilitate Financiară

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ia în considerare implicarea în noua facilitate de investiţii propusă de Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF), dar încă nu a luat o decizie, au declarat pentru Reuters oficiali din zona euro.

"FMI a indicat că ar putea participa - nu a adoptat încă o poziţie. Depinde de întregul pachet ce va fi adoptat", a declarat un oficial din zona euro.

Liderii zonei euro ar urma să adopte azi un plan ce prevede majorarea puterii de creditare a Fondului European de Stabilitate Financiară pentru a stopa criza datoriilor, care ameninţă să se răspândească în Europa, iar Germania estimează că ar putea fi majorată capacitatea de finanţare a EFSF la peste 1.000 miliarde de euro.

UPDATE: Ţările emergente sunt gata să sprijine europenii

Ţările emergente, inclusiv China, au fost de acord să participe la un fond de ajutorare european, prin intermediul Fondului Monetar Internaţional (FMI), potrivit unei surse europene citate de China Daily, relatează AFP.

"Acordul (în curs de elaborare) ar putea fi inclus în documentul final al summitului liderilor europeni", dacă la summitul de la Bruxelles se va decide deschiderea fondului pentru investitori externi atât privaţi cât şi publici, scrie China Daily. Deocamdată, informaţiile nu au fost confirmate din surse oficiale de la Beijing.

Prin participarea la un fond de urgenţă european, "China şi alte pieţe emergente ar putea deveni mai influente în cadrul sistemului financiar mondial, înainte de summitul G20", care va avea loc pe 3 si 4 noiembrie, la Cannes, Franta, notează China Daily.

Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF) are, în prezent, o capacitate de 440 de miliarde de euro, considerată însă insuficientă pentru a face unei contagiuni a crizei.

UPDATE: Tokyo Stock Exchange deschide în scădere

Tokyo Stock Exchange a început sesiunea de miercuri în scădere netă de 1,34%, investitorii arătîndu-se îngrijoraţi cu cîteva ore înainte de summitul UE crucial în lupta împotriva crizei datoriilor.

La aproximativ zece minute de la deschidere, indicele Nikkei 225 a pierdut 117.53 puncte la 8644.78 de puncte. Indicele Topix a cedat 1,48%, în scădere cu 11.10 puncte la aproximativ 736 de puncte.

UPDATE: Cotaţia petrolului, în scădere pe pieţele asiatice

Cotaţia petrolului a scăzut în primele tranzacţii ale zilei de miercuri de pe bursele asiatice pe o piaţă în aşteptarea summitului UE, crucial pentru criza datoriilor din zona euro. Un baril de petrol "light sweet crude" pentru livrare în luna decembrie a cedat 31 de cenţi, ajungînd la 92.86 dolari. Un baril de ţitei Brent Marea Nordului pentru livrare în decembrie a pierdut 14 cenţi, pînă la 110.78 dolari.

"Noi privim către Europa pentru a urmări tendinţa în ceea ce priveşte cererea pentru ţiţei", a declarat Jonathan Barratt, director în cadrul Commodity Broking Services, Sydney.

UPDATE: Wall Street închide în scădere

New York Stock Exchange a încheiat în scădere şedinţa de tranzacţionare de ieri, sub influenţa unei ştiri economice nefavorabile din SUA şi pe fondul tensiunilor în ajunul summitului important cu privire la viitorul zonei euro: Dow Jones a pierdut 1,74%, iar Nasdaq 2,26%.

Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 207.00 de puncte la 11,706.62 puncte, iar Nasdaq 61.02 puncte la 2638, 42 de puncte. Indicele Standard & Poor 500 a pierdut 2,00% (25.14 puncte), ajungând la final la 1,229.05 puncte.

UPDATE: Bursele şi euro au scăzut după declaraţii ale lui Merkel

Bursele la nivel mondial şi euro s-au depreciat puternic marţi, după ce cancelarul german Angela Merkel a făcut declaraţii care au redus speranţele că politicienii europeni vor luă măsuri curajoase pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro. Încrederea investitorilor a fost afectată şi de informaţia că reuniunea miniştrilor de Finanţe ai ţărilor UE a fost anulată.

..........

Augurii nu sunt favorabili summit-ului liderilor UE, reprogramat (de două ori) să aibă loc astăzi, la Bruxelles, o întâlnire considerată crucială pentru viitorul imediat al Greciei, al Zonei Euro, al Uniunii Europene, al Statelor Unite ale Americii şi al întregii lumi financiar-bancare şi economice, sociale etc. (ca să enumerăm în ordine riguroasă consecinţele pe care lumea se aşteaptă să le aibă deciziile de acolo, asupra crizei mondiale) şi care ar fi trebuit să fie prefaţată de o Reuniune EcoFin (a celor 27 de miniştri de finanţe ai ţărilor din UE), care a fost amânată (unele zvonuri susţin că ar fi fost anulată).

Reuniunea EcoFin era însărcinată să formuleze înţelegerea finală care să prefaţeze summit-ul UE, dar, dintr-o scrisoare trimisă, de Preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Jacek Rostowski, cu două nopţi în urmă, lui Jean-Claude Juncker, Preşedintele Eurogroup (cei 17 miniştri de finanţe din Zona Euro), rezultă că eurofinanţiştii nu s-au putut pune de acord asupra soluţiilor şi că, prin urmare EcoFin trebuie amânat o zi sau două:

"Aşa cum stau lucrurile în prezent, am înţeles că pachetul complet nu poate fi gata până miercuri, 26 octombrie. În acest caz, preşedinţia ar trebui să amâne reuniunea Consiliului Ecofin, cu o zi sau două. Prin urmare, aş dori să vă rog să mă ţineţi informat cu privire la cazul în care elementele rămase din pachetul de măsuri vor fi finalizate de către Eurogrup, astfel încât să pot convoca reuniunea EcoFin, cât mai prompt posibil."

Desigur, asta nu înseamnă, neapărat că summit-ul UE ar trebui să se mai amâne, încă o dată, pentru că, aşa cum susţin unii funcţionari europeni, ar exista o convingere că orice reuniune a Ecofin sau Eurogrupului domnului Juncker este de prisos, deoarece, oricum, şefii guvernelor vor trebui să ia toate deciziile majore de miercuri seara.

Dar poate să însemne, bineînţeles, şi că se va amâna pentru a treia oară.

Ori, poate să însemne că s-a dat drumul la tipărirea de euro.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. După cum opinam în "Bursa" din 12 09 2011, raţiunea economică a unei confrerii fiind cu totul secundară e evident că reuniunile minştrilor de finanţe sunt acum istorioară în timp ce "istoria" va fi scrisă de liderii europeni (reali).

    Fisura Berlusconi se poate agrava dacă italienii îl urmează pe liderul aparent dar crevasa Greciei, greu de astupat, va fi trecută pe punte. (Să nu uităm că frumoasa Grecie are un as înspăimântător în mânecă: dacă deciziile summit-lui nu-i convin îşi declară singură falimentul.) 

    În acest timp cămaşa noastră parcă din ce în ce mai îndepărtată, România, se destramă. Gândiri etatiste de tip stolojenist conform cărora "investitorii" sunt găinile din ogradă pe care le tai pentru ospăţul de partid (să nu uităm schimbarea forţată a valutei firmelor, "impozitul minim") îi alungă de fapt pe aceştia. Îmi place aia su "statul" care nu lasă muntele să dispară! Decât, of course, dacă investitorul lasă în peisaj un munte de bani.

    Şi când mă gândesc că puteam fi România Europei şi nu Mahalaua ei! 

    Nu s-a dat drumul la nici o tiparire de Euro.

    Cu 40 mld.euro de obligatiuni cat poate sa cumpere BCR inspre 2012, este infim fata de 275 mld. lire sterline cat emite banca Angliei la PIB de 6-7 ori mai mic ca la zonei Euro. 

    Cat despre discutiile din UE, asta e democratia, dar vad ca aici e subiect de deradere. 

    Bursa este ziar economic, articolele trebuie sa fie tehnice, nu poezie.

    1. Bine, baga-ti "articolele tehnice" in "democratia" ta seriosa si lasa-ne pe noi sa-ti luam in deridere capul tau patrat, care nu sesizeaza unde ne-a adus "tehnica".

      Ei, na, de unde sti matale ca nu s-a dat drumul la tiparnita? Ai firul scurt cu Mario Draghi? Cit despre legatura dintre BCR (?!), suma de 40 mld euro(?) si "banca Angliei" (?!), cred ca ti-ar cam trebui o mica vacanta, sa te relaxezi si sa devii coerent.

      urata virulenta asta impotriva celor care opineaza in contradictie cu autorul.

       

    Iarasi Mafalda ! Alo Bursa, ce-i cu el ??. 

    Iarasi Mafalda ! Alo Bursa, ce-i cu el ??. 

    Foarte buna ideea redactarii unor articole despre cum se misca lucrurile la nivel european/mondial. Ar trebui sa devina o rubrica fixa in ziar.

    1. Da, parca vad un meci de fotbal.

      Excelent, bravo! 

    Auguri Make !!

    Vedeti; daca-l citim invers E KAM ! eu cred ca-i cam, cam .... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb