Gradul de deschidere a pieţei energiei electrice s-a majorat de la 33 la 40%, începînd cu data de 31 decembrie 2003. Ion Lungu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ne-a declarat că, pe lîngă deschiderea pieţei, actul normativ a scăzut pragul eligibilităţii la nivelul consumului de energie.
Domnia sa ne-a explicat: "Pînă la intrarea în vigoare a acestei hotărîri, consumatorii eligibili acreditaţi de ANRE erau dintre agenţii economici care au un consum de energie electrică de cel puţin 40 GWh/an şi care îndeplinesc cerinţele şi criteriile de eligibilitate, conform legii. Acum acest prag de consum a scăzut la 20 GWh/an. Ne aşteptăm la o dublare a consumatorilor eligibili".
Domnul Lungu ne-a precizat că, pînă la sfîrşitul anului trecut, existau 100 de posibili consumatori eligibili. Numărul lor s-a dublat la începutul acestui an. ANRE se aşteaptă şi la o creştere a consumatorilor care vor cere acreditarea pentru a deveni eligibili.
Autoritatea a înregistrat, pînă acum, aproximativ 50 de consumatori care îndeplinesc toate condiţiile de eligibilitate. Aceste societăţi au contractat 33% din totalul consumului de energie electrică, dar numai 19 dintre ele şi-au exercitat dreptul de eligibilitate şi şi-au schimbat furnizorul. Energia contractată de acestea din urmă reprezintă 15% din consumul total.
Surse din piaţă susţin că numărul mare de consumatori care nu fac uz de eligibilitate provoacă pierderi societăţii "Electrica". Companiile în cauză sînt alimentate, conform legii, de "Electrica", care este nevoită să cumpere cantitatea de energie necesară acestora de pe piaţa liberă şi să le-o vîn-dă la preţul reglementat, adică mai ieftin decît au achiziţionat-o.