Preşedintele Klaus Iohannis a semnat azi decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 78/2014 privind modificarea art. VII din OUG nr. 107/2013 pentru stabilirea unor măsuri bugetare. Actul normativ stabileşte cadrul legislativ pentru motivarea financiară a personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Astfel, salarizarea funcţionarilor publici din APIA este stabilită la 85% din cea aferentă funcţiilor din Ministerul Fondurilor Europene. Totodată, va fi respectat principiul de salarizare stabilit pentru personalul din structurile cu rol de autoritate de management pentru diverse programe operaţionale.
APIA a fost creată pentru gestionarea asistenţei financiare din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), precum şi pentru derularea operaţiunilor financiare privind fondurile nerambursabile alocate programelor de informare şi promovare a produselor agricole pe piaţa internă şi în străinătate.