A little help from my friends

Cuvintele din titlu mi-au venit în minte aproape ca un dicteu automat, încercînd să desluşesc sensul mişcărilor browniene din jurul temei la ordinea zilei, în politica internaţională: Siria, posibilitatea şi urmările unei intervenţii militare a Statelor Unite; eventual secondată de cîţiva aliaţi.

Mai întîi a fost cîntecul, lansat pe celebrul album Beatles "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", în 1967! După care, a urmat realitatea! Bătălia dintre susţinătorii tezei potrivit căreia "arta imită realitatea" şi cei care, dimpotrivă, sunt convinşi că "realitatea imită arta" îl precede şi are toate şansele să continue, chiar şi atunci cînd nimeni nu-şi va mai aduce aminte de acest gigantic album din istoria muzicii rock. Adevărul este mai degrabă la mijloc, cenuşiu, adică banal: Arta şi Realitatea se imită reciproc, fără jenă, după cum şi una şi cealaltă se auto-copiază, alteori se auto-pastişează.

Orice acţiune militară împotriva altui stat, înainte de problemele legate de pregătire, eficienţă, previzionarea şi gestiunea consecinţelor, are de trecut un alt test critic, cel al legitimării. Sursa cea mai sigură este sprijinul explicit al Naţiunilor Unite, mai precis, o rezoluţie a Consiliului de Securitate. Ea trebuie să califice acţiunile care au încălcat pacea şi securitatea internaţională, ori au adus acestora prejudicii evidente şi considerabile, după care să consemneze dreptul (obligaţia) statelor membre ONU de a interveni, inclusiv prin mijloace militare, pentru a pune capăt actelor respective, pentru a înlătura consecinţele lor şi a restabili situaţia, conform normelor internaţionale. Modul în care funcţionează Consiliul de Securitate al ONU, însă, face ca acest mecanism să fie rareori accesibil; doar atunci şi numai atunci cînd cei cinci membri permanenţi cad de acord asupra evaluării situaţiei şi a măsurilor care trebuie folosite pentru a-i pune capăt. O rezultantă de care realitatea politică se apropie greu, dată fiind stabilizarea poziţionării competitiv-adeverse pe axa Est (Rusia, China) - Vest (SUA, aliaţii europeni din NATO), chiar şi dincolo de baricadele războiului rece. O altă sursă de legitimare, mai slabă, este creată de o buclă din prevederile Cartei ONU care permite statelor membre să acţioneze, de îndată ce un actor internaţional, prin acţiunile sale, a încălcat în mod flagrant normele şi prevederile Cartei. Această abordare nu trimite explicit la acţiunea militară, dar nici nu o exclude. Ea a fost folosită, în istoria recentă, pentru a obţine legitimarea acţiunilor împotriva Serbiei, în contextul tensiunilor şi ulterior al conflictului, cu conotaţii etnice, din Kosovo. În cazul Siriei, legitimarea pe această cale fost invocată de SUA, Marea Britanie şi Franţa, odată cu apariţia informaţiilor, a mărturiilor şi a unor probe conform cărora în conflictul militar intern din Siria au fost folosite dispozitive, materiale şi arme chimice, inclusiv împotriva populaţiei civile. Actul, odată probat, echivalează cu o crimă împotriva umanităţii, iar acţiunea imediată a membrilor comunităţii internaţionale este automat legitimată, doar de acest fapt! Fapt care, însă, trebuia stabilit, probat, atestat de un "actor neutru", în cazul Siriei, de Comisia de inspecţie la faţa locului organizată sub egida ONU. Dezbaterea, controversele şi "războiul de poziţii" în jurul existenţei sau nu a unei legitimări sigure a acţiunii militare împotriva Damascului, pe acest temei, a marcat poziţionările succesive ale Statelor Unite, Rusiei, Chinei şi ale actorilor europeni, Marea Britanie, Germania, Franţa. Cînd toată lumea aştepta "rezultatele comisiei de inspecţie a ONU", iar SUA şi aliaţii săi (Marea Britanie şi Franţa) dădeau liber pregătirilor pentru o intervenţie militară, realitatea a făcut o voltă neaşteptată! O bruscă şi "suspectă" împotmolire politică! Actul I: căderea moţiunii atenuate a guvernului Cameron în Camera Comunelor (ultimul eveniment asemănător a avut loc acum vreo trei sute de ani!!!!!), prin care se respinge implicarea forţelor britanice în Siria, fie şi pentru operaţiuni umanitare!!! Actul II: Preşedintele Obama renunţă la prerogativele sale executive şi trimite decizia politică asupra intervenţiei militare din Siria în Congres; Actul III, la reuniunea G20, Germania nu semnează declaraţia asupra Siriei, iniţiată de SUA, la care s-au raliat în schimb, fără reţineri, Marea Britanie şi Franţa!!!!! Pe ce lume suntem???

Răspunsul? Beatles: Cu puţin ajutor din partea prietenilor!!

"Ce-ai crede dac-aş cînta pe-alături cu gama,

Te-ai ridica să pleci, să mă părăseşti.

Împrumută-mi urechea ta şi-ţi voi cînta,

Voi încerca să nu fiu alături cu cheia!

............................................................

(refren) Voi încerca, cu un pic de ajutor, din partea prietenilor mei."

Conform acestei reţete a procedat şi Preşedintele Obama!!! Pentru cei care nu i-au citit mandatul, acest Preşedinte al SUA este şi va rămîne un opozant radical al folosirii forţei şi al implicării militare a ţării sale în noi conflicte internaţionale. Nu atît din raţiuni ideologice, ori afilieri pacifiste, ci pentru că nucleul dur al americanilor care vor alege viitorul preşedinte al SUA este împotriva soluţiilor preconizate de neo-conservatorii republicani, cei pe care Obama are mandat să-i mai ţină o tură departe de Casa Albă. Presiunea pentru o intervenţie militară în Siria trebuia evacuată într-un fel sau altul! Opoziţia întărîtată a Rusiei a ajutat pînă la un punct, dincolo de care a început să producă efecte adverse majore. Republicanii au început să "bombardeze" cu succes poziţiile Casei Albe cu arsenalul clasic - "soft on Russia!" (prea îngăduitor cu Rusia!). Pe cine să te bazezi? La cine să apelezi, dacă nu la prietenii de nădejde: Marea Britanie şi Germania? Zis şi făcut! Cu riscul de a părea un "jongleur" al moţiunilor parlamentare, Cameron "şi-a asumat" riscurile inexistente ale unui vot împotriva moţiunii propriului guvern! Obama a avut pe tavă motivul politic suficient pentru a pasa decizia de la Executiv, adică din mîna proprie, la Legislativ! Angela Merkel şi-a făcut şi ea "numărul", la G20, unde a rupt euro-triunghiul-de-aur cu Franţa şi Marea Britanie, reuşind astfel să doboare "doi dintr-o lovitură": pe plan extern, un serviciu care nu va fi uitat de Casa Albă; pe plan intern, luat toată apa de la moară Social Democraţilor, în plin maraton electoral!

Cine-ar fi crezut că politica internaţională joacă după cum cîntă Beatles!