Abandonarea libertăţilor

"Imaginaţi-vă un băiat de treisprezece ani, care se află în camera de zi a casei sale părinteşti, făcându-şi temele la matematică în timp ce ascultă muzică la căşti sau se uită la MTV. El se bucură de libertăţile greu câştigate de-a lungul secolelor de coaliţia dintre geniul filosofic şi eroismul politic, consfinţită de sângele martirilor; el se bucură de confort şi de timp liber asigurate de cea mai productivă economie cunoscută vreodată în istorie; ştiinţa a scos la iveală secretele naturii pentru a-i oferi lui minunatul, realistul sunetul electronic sau reproducerea imaginilor de care se bucură. Şi în ce se transformă tot acest progres?". Întrebarea pe care şi-o punea Allan Bloom în The Closing of the American Mind - probabil cea mai cunoscută cartea a sa - apărută în engleză în 1987 şi tradusă în română în 2006 prin "Criza spirtului american" este nu doar actuală, ci potenţată de efectele devastatoare ale revoluţiei informatice care a modificat radical lumea în care trăim. Astăzi, libertăţile individuale sunt abandonate aprope fără luptă, iar odată cu ele dispare şi democraţia pe care se bazau. Într-o generaţie s-a năruit o jumătate de mileniu de luptă pentru libertate. Nu doar că liderii autoritari încercă să acapareze puterea, dar tot mai mulţi "legători", de fapt simpli consumatori de ştiri preluate necritic de pe reţelele sociale, mefienţi faţă de orice elită, îi plebiscitează! Cum a fost posibil?

Allan Bloom îşi subintitula cartea "Cum învăţământul superior a trădat democraţia şi a sărăcit sufletele studenţilor de azi" (How Higher Education Has Failed Democracy and Impoverished the Souls of Today's Students). Dar astăzi înţelegem mai bine că abandonarea educaţiei clasice, pe care o deplângea Bloom, a fost mai degrabă un simptom al unei evoluţii tehnologice radicale pe care omenirea n-a fost pregătită să o ges-tioneze. Cultura, în orice caz acea cultură care a dus la dezvoltarea civilizaţiei occidentale, a fost înfrântă de tehnologie. Ori, tehnologia nu poate şi nici nu va putea vreodată să indice căi sau să ofere scopuri.

Ar fi simplu să spunem că viziunea lui Allan Bloom era conservatoare şi nu a sesizat deschiderile pe care schimbările din a doua jumătate a secolului al XX-lea le-a adus. Dar nici Bloom, precum nici un alt reprezentant al altei Şcoli de la Chicago, a celei de economie neo-liberală, Frederich Hayek, nu se recunoştea ca fiind conservator. Departe de a fi fost un ideolog conservator, aşa cum le place multora să-l considere chiar şi pe la noi, Bloom a fost un gânditor inclasabil. El credea că pentru a rezista capcanelor timpurilor moderne este nevoie de spirite critice care să meargă împotriva curentului. Ori, exact aşa nu se întâmplă cu cei ce ar vrea să se revendice de la moştenirea sa. Sigur, Bloom nu a avut încredere în modernitate, în dar nici în capitalism, nici în revoluţia democratică din anii 60 ai secolului trecut în care vedea cauza năruirii universităţii americane. Dacă remediul, întoarcerea spre cultura şi educaţia clasică, în primul rând spre cea de factură filosofică, rămâne, cauza iliberalismului ambiental este - precum în prima partea a secolului trecut - schimbarea tehnologică şi fricile care o însoţesc. Atunci a fost posibilă organizarea rezistenţei!