Acţionarii UCM Reşiţa nu au subscris nicio acţiune pentru majorarea capitalului social

O.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 noiembrie 2010

Acţionarii companiei UCM Reşiţa, specializată în producţia de motoare şi turbine, nu au subscris nicio acţiune din cele patru milioane emise în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital care viza creşterea acestuia cu 400 de milioane de lei. Operaţiunea s-a derulat până la 26 octombrie.

Acţiunile emise în cadrul majorării capitalului social şi nesubscrise se anulează, astfel că valoarea capitalul social de 9,4 milioane de lei, divizat în 94,2 milioane de acţiuni, aportul acţionarilor la capitalul social, numărul de acţiuni nominative deţinute de aceştia şi participarea la capitalul social rămân neschimbate.

Interesant este că majorarea capitalului a fost aprobată chiar de două ori de către acţionarii companiei, ultima oară în luna iulie. Cu banii care urmau să fie obţinuţi, firma urmărea să finanţeze capitalul de lucru pentru activitatea curentă. Compania bănăţeană a fost preluată în 2003 de către un consorţiu format din firma elveţiană INET şi asociaţia salariaţilor UCM, în urma unei tranzacţii de 13,1 milioane euro pentru 60,67% din titluri. Acum compania elveţiană controlează 96,39% din capitalul companiei. Firma produce turbine hidraulice, motoare diesel, motoare şi piese de schimb.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb