Acţiunile "Boromir Prod" Buzău, cele mai performante în ultima lună

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 1 iunie 2009

Acţiunile "Boromir Prod" Buzău, cele mai performante în ultima lună

Titlurile societăţii " Boromir Prod" Buzău (simbol SPCU) au fost cele mai performante acţiuni de pe bursă în ultima lună, înregistrând, în perioada 28 aprilie - 28 mai, o apreciere de 18,57% (raportat la moneda europeană), până la 0,382 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de vineri.

Investitorii care au ales drept plasamente indicii bursieri, în intervalul analizat, au avut şi de câştigat, însă şi de pierdut, în funcţie de preferinţă. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 11,58% în ultima lună, în timp ce indicele BET-XT, care arată modificarea preţurilor celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 5,62%. La polul opus, indicele BET, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) s-a depreciat cu 3,48%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 28 aprilie, să constituie depozite în euro la "Banca Românească" sau "Romanian International Bank" au obţinut în continuare randamente uşoare, în ciuda deprecierii monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, miercuri, un câştig de 0,54% din suma depusă.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la băncile comerciale, s-au dovedit mai inspiraţi, înregistrând creşteri substanţiale la această categorie de plasament. Cei mai norocoşi au fost cei care s-au orientat spre "Romanian International Bank", care a continuat să ofere cele mai bune randamente, fructificând contul deponenţilor cu 2,16%.

Mai mult însă au câştigat persoanele care au achiziţionat titluri la fondul "BT Index", cele mai performant în perioada analizată. Acestea au raportat un profit de 9,52% în ultima lună.

Au obţinut câştiguri uşoare şi cei care au decis să îşi păstreze banii "la ciorap". Astfel, persoanele care nu au ales niciun alt tip de plasament au obţinut un câştig de 0,90%, în intervalul 28 aprilie - 28 mai, pe fondul aprecierii leului în raport cu moneda europeană.

La polul opus însă au fost cei care au preferat, luna trecută, să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur. Metalul galben a pierdut 0,66% în perioada analizată, în condiţiile în care preţul acestuia a scăzut la nivel mondial

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb