Actualitatea filosofiei

"Toate depind de bani, deci toate ne mînă către bani". Gîndul acesta aparţine lui Goethe şi era, fără îndoială, o reflexie amară. Deşi s-a autodefinit prin identitatea cu tot ceea ce este uman, Goethe a hrănit cu geniul său flacăra a ceea ce poate elibera omul modern de constrîngerea "umanităţii minore". Pare prea filosofic? Se poate, dar în politica germană, filosofia continuă să joace un rol care cu greu se regăseşte în alte părţi!

Furtuna e mare şi a fost iscată de turnura surprinzătoare pe care Gerhard Schroeder a dat-o vieţii sale, după ce a părăsit pos-tul de Cancelar şi viaţa politică activă. Iniţial, a anunţat că devine un fel de consultant al grupului elveţian de presă "Ringier" şi toată lumea a ridicat din umeri. N-are decît, dacă asta vrea să facă! La nici o lună de la primul anunţ, a venit al doilea: Schroeder a aceptat postul de preşedinte al Comitetului de supraveghere din cadrul consorţiului ruso-german care construieşte şi va exploata traseul de transport petrolier şi de gaze ce leagă direct Rusia de Germania, prin Marea Nordului. O afacere de cîteva sute de miliarde de euro, pe care Cancelarul Schroeder a parafat-o cu bunul său amic, Preşedintele Putin, puţin înainte de a se lansa în ceea ce avea să fie ultima sa bătălie electorală. Ştirea a explodat în mijlocul scenei politice germane, generînd reacţii din toate părţile, dar de o singură culoare - cenuşiu-îngrijorat!

În forma cea mai elegantă, dar şi cea mai dură, reproşul care i-a fost adresat lui Schroeder, exprimat prin presă, a fost: "e greu de crezut că un om politic care a ocupat funcţia de Cancelar şi a jucat un asemenea rol, nu înţelege că sînt lucruri care nu se fac!". "O mutare lipsită de instinct politic"; "îşi joacă soarta la ruletă". Voci din SPD au încercat să-i ofere o scuză: "Angajarea sa este de ajutor pentru ţara noastră", sau să reproşeze violenţa atacurilor celorlalţi: "maniera în care sînt făcute reproşurile este inacceptabilă" sau "alături cu drumul". Declaraţiile reprezentanţilor "Gazprom", angajatorul lui Schroeder, nu au făcut decît să pună gaz pe foc: "Sîntem bucuroşi, fericiţi şi norocoşi că Herr Schroeder a preluat această funcţie. Din punctul de vedere al acţionarilor, el este omul potrivit să o îndeplinească". Toată lumea pare să fie de acord că situaţia nu poate fi rezolvată decît "cu cărţile pe faţă"!

Din punct de vedere strict legal, nu există nici un impediment ca fostul şef al guvernului german să fie angajatul lui "Gazprom". Nimeni nu are însă în vedere aspectul legal, iar el nu oferă fostului Cancelar nici un fel de adăpost, faţă de criticile care i se aduc. În formă dură, întrebarea este: Cum putem şti dacă activitatea de promovare a proiectului, evidenţa în mandatul lui Schroeder, şi relaţia "atît de specială" cu Preşedintele Putin, au sau nu vreo legătură cu oferta ce i-a fost făcută cetăţeanului Schroeder de a ocupa o funcţie atît de bine plătită în structura companiei. Chiar dacă nimeni nu o spune pe şleau, toată lumea se întreabă dacă nu cumva "Gazprom" şi-a promovat interesele cu ajutorul Cancelarului, asigurîndu-i un trai fericit acestuia, după terminarea mandatului. "Cine pune la îndoială integritatea lui Schroeder va avea de dat piept cu noi", i-a sărit în ajutor actualul secretar general al SPD, Hubertus Heil, dar asemenea imprecaţii nu au nici un fel de efect inhibitor asupra discuţiei de fond, ce nu poate fi evitată.

Scena germană descoperă, cu "Cazul Schroeder", două teme importante ale politicii la nivel înalt, apărute în mai toate ţările dezvoltate, unde succesul politic la vîrf poate veni devreme în viaţă şi unde, tocmai de aceea, politicienii de vîrf nu au timp să facă "averi personale": "Ce fac elefanţii după ce ies din arenă?", respectiv "Cum să devii bogat, ocupînd funcţii publice, fără să încalci legile şi nici să contrariezi normele de credibiliate publică ale societăţii?" În Statele Unite, Preşedinţii se retrag într-un soi de "rezervaţie", unde statul le asigură un standard de viaţă aproape identic cu cel din timpul exercitării mandatului. Averea e treaba lor personală şi nu interferă în nici un fel cu funcţia publică. Legea e mai tare, chiar şi decît funcţia prezidenţială. În Marea Britanie, transferul în lumea afacerilor, al oamenilor politici care au exercitat funcţii de decizie guvernamentale, este supus unui controlul simbolic, dar foarte eficient, printr-un soi de "comisie de onoare". Germania, ca multe alte ţări, nu are reguli şi descoperă acum că nu ar fi rău să şi le inventeze.

Lecţia de filosofie este simplă: chiar dacă banii fac lumea să se mişte, politicienii nu se pot mişca oricum în lumea banilor!

Staţi liniştiţi, noi nu sîntem în pericol: cine mai are timp de filosofie, în furtunoasa noastră tranziţie!