A.David Diamonds & Gold: Preţul diamantelor creşte

Ioana Popa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 21 iunie 2012

A.David Diamonds & Gold, primul wholesaler de diamante din România membru al Bursei de Diamante din Israel, îşi extinde afacerile prin lansarea de noi servicii şi parteneriate cu mai multe fabrici de bijuterii din ţara noastră, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Arie David, membru al Bursei Diamantelor din Israel, cea mai mare din lume în industria de profil, a declarat: "Preţul diamantelor a crescut considerabil în ultimii cinci ani - cu 20% pentru pietrele mari, de cel puţin 5 carate, în timp ce creşterea preţurilor a fost de 60% pentru pietrele mici, de până în 0,1 carate. Este un semnal că oamenii investesc tot mai mult în aceste pietre preţioase, care sunt uşor de stocat, transportat şi valorificat atunci când proprietarul lor o doreşte. Pot să spun de asemenea că preţurile vor continua creşterea, ceea ce le face să fie o investiţie perfectă".

Preţul mediu al unui carat de diamant a crescut de peste două ori din 1990 până în iunie 2012. Arie David a mai spus: "Pot să vă spun că dacă în 1983 un carat de diamante culoare D şi claritate IF (Internally Flawless) costa între 7.000 - 8.000 dolari americani, astăzi, acelaşi tip de carat se ridică la valoarea de 28.900 dolari americani, conform ultimelor cotaţii pe Bursa de diamante de la Tel Aviv", a declarat Arie David.

Bursa Diamantelor din Israel şi cea din Antwerpen, Belgia, controlează aproape integral comerţul mondial cu diamante. Arie David lucrează în acest domeniu din 1980 şi este unul dintre cei 3.600 de membri ai Bursei Diamantelor din Tel Aviv din anul 1988. În România, Arie David va adresa trei categorii de potenţiali clienţi şi anume: bijutierii cărora să le ofere pietre, pasionaţii de diamante pentru bijuterii, însă şi cumpărători-investitori care folosesc diamantele ca instrumente investiţionale pe termen lung.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb