ADMINISTRATORII JUDICIARI AI OLTCHIM: "Roibu ştia că se închide rafinăria când a preluat petrochimia de la Arpechim"

Administratorii judiciari ai Oltchim impută foştilor directori ai combinatului, în frunte cu Constantin Roibu, că au preluat petrochimia de pe platforma Bradu, ştiind că există posibilitatea ca Petrom să închidă temporar sau definitiv rafinăria Arpechim.

În cererea de atragere a răspunderii a managementului Oltchim pentru insolvenţa combinatului se arată: "Achiziţia de către Oltchim a diviziei petrochimice Bradu şi retehnologizarea acesteia au generat o pierdere cumulată de 104 milioane de euro în perioada 2009-2012. S-a luat decizia retehnologizării instalaţiilor în perioada 2010-2012, în condiţiile în care rafinăria Arpechim (de unde ar fi trebuit să provină materia primă -benzina nafta- pentru instalaţiile de pe platforma petrochimică) rămăsese în proprietatea Petrom şi a fost închisă în august 2010 şi nu a mai fost niciodată repornită. Managementul Oltchim a cunoscut şi a acceptat această posibilitate, întrucât, la momentul semnării transferului petrochimiei (decembrie 2009), prin Contractul cadru privind vânzarea şi livrarea de materii prime, părţile au stabilit posibilitatea Petrom de a înceta temporar sau definitiv producţia de nafta, fără a fi responsabil faţă de Oltchim şi pierderile combinatului".

În documentul depus la Tribunalul Vâlcea, administratorii judiciari ai Oltchim susţin că insolvenţa companiei este imputabilă foştilor directori Constantin Roibu, Vasile Măndica, Veronica Preoteasa, Radu Olaru şi Daniel Mihăescu.

Ei afirmă că prejudiciul este în cuantum de aproape 483 milioane de euro şi a fost creat prin folosirea bunurilor societăţii în interes propriu sau al altei persoane, dispunerea continuării activităţii care ducea, în mod vădit, la încetarea de plăţi, folosirea de mijloace ruinătoare în scopul întârzierii încetării de plăţi.

Administratorii mai afirmă că preluarea petrochimiei de la Arpechim şi continuarea investiţiilor în aceste instalaţii au constituit o cauză esenţială a insolvenţei.

Aceste argumente au încins taberele în combinat, potrivit surselor noastre. Tabăra pro-Roibu susţine că fosta conducere nu a ştiut de închiderea rafinăriei pentru că negociase formule de preţ şi contracte ferme pentru achiziţia de nafta de la Petrom, că petrochimia nu depinde de funcţionarea rafinăriei Arpechim şi că directorii nu au decis de capul lor să preia instalaţiile de la Bradu, existând un memorandum aprobat de Guvern în acest sens.

Sursele noastre afirmă: "Directorii au avut în spate decizii ale Consiliului de Administraţie, ale ministerului şi Guvernului. Membrii Consiliului nu se regăsesc în acţiunea de tragere la răspundere şi sunt vreo 40 care s-au perindat în perioada 2009-2012. De asemenea, activitatea a continuat în condiţii de piaţă dificile pentru că Guvernul a decis să ceară UE acordul pentru transformarea creanţelor AVAS în acţiuni, scopul final fiind privatizarea Oltchim. Acordul a fost obţinut, dar operaţiunea nu s-a mai dus la îndeplinire".

Sunt şi voci care consideră că principala cauză a insolvenţei Oltchim n-ar fi managementul defectuos, ci diminuarea capitalului social al societăţii din 2007, cei în măsură să îndrepte situaţia fiind acţionarii.

În documentul citat se mai arată că fostul management de la Oltchim a decis, nejustificat, retehnologizarea secţiei PVC cu 394 milioane lei în perioada 2009-2012, deşi secţia avea nevoie de materia primă de la rafinăria Arpechim ca să funcţioneze. Foştii directori mai sunt acuzaţi de utilizarea excesivă a creditului furnizor şi de efectuarea de tranzacţii comerciale în pierdere, cu societăţi controlate în mod direct sau indirect de către aceştia. Administratorii Oltchim susţin că pierderile înregistrate de Oltchim din astfel de tranzacţii sunt de 105 milioane de lei.