Afacerişti, filantropi şi politicieni

Zilele trecute, Bill Gates, fondatorul Microsoft, a făcut o serie de declaraţii interesante despre Steve Jobs, fostul lider al companiei Apple. Rivalitatea dintre aceşti doi inventatori a fost legendară, definind industria IT peste două decenii, dar relaţiile lor au fost, cel puţin conform ultimelor dezvăluiri ale lui Gates, mai degrabă bazate pe respect reciproc. Ceea ce mi-a atras atenţia a fost însă contextul în care Gates a făcut aceste declaraţii: într-un seminar în care a vorbit mai ales despre activităţile sale filantropice.

Acest detaliu m-a pus pe gânduri. Gates a fost, la un moment dat, cel mai bogat om din lume. Abilităţile sale ca om de afaceri nu pot fi contes-tate. Însă acum se ocupă de lucruri foarte diferite. Are ambiţia, printre altele, să contribuie la eradicarea unor boli precum malaria. În acest scop a donat deja o parte considerabilă a averii sale.

Omul de afaceri şi filantropul, aşadar, pot fi două feţe ale aceleiaşi persoane. Însă ele sunt distincte. De regulă este vorba de personalităţi foarte diferite. Sunt diferite pentru că îşi au originea în impulsuri foarte distincte din natura omenească, atât de distincte încât sunt, în mod obişnuit, incompatibile.

Omul de afaceri are, ca scop dominant, maximizarea profitului individual. Desigur, un afacerist poate avea diferite alte scopuri sau pasiuni. Unul este colecţionar de timbre. Altuia îi place să călătorească. Altul poate că scrie poezii. Toate acestea sunt însă activităţi secundare în raport cu aceea care îi domină existenţa: urmărirea profitului material.

Omul de afaceri nu are alternativă. Desigur, el poate, la un moment dat, să fie dominat de alte pasiuni. Unul este patriot şi donează bani unei mişcări naţionale. Altul apreciază cultura şi finanţează o fundaţie. În balanţă, însă, profitul are prioritate. Dacă nu ar avea, omul nostru de afaceri s-ar apuca de altceva, ca ocupaţie full-time. Iar dacă nu s-ar îngriji să fie, de regulă, "pe plus", zilele în care ar putea să îşi finanţeze diferitele impulsuri "sociale" ar fi strict numărate.

Filantropul este cu totul alt gen de om. Impulsul său dominant este să îi ajute pe alţii. În ciuda a ceea ce credem mulţi dintre noi, nu trebuie să fii bogat pentru a deveni filantrop. Am cunoscut numeroşi oameni modeşti, ca stare, care făceau, cu totul anonim, acte de caritate remarcabile.

Spre deosebire de omul de afaceri, filantropul are o orientare cu totul opusă. Impulsul său fundamental este să fie, de regulă, "pe minus". Desigur, şi el poate avea scopuri punctual-egoiste. Unul e vanitos, altul face colecţie de vinuri. Însă atâta vreme cât este autentic, finlantropul este dominat nu de dorinţa de profit, ci de aceea de a-i face pe alţii să profite, chiar dacă el iese în pierdere.

Am ajuns acum la al treilea personaj din titlul nostru, la omul politic. Cine este el?

Unii îl confundă cu omul de afaceri. "Un bun afacerist - spun aceştia - poa-te fi un bun politician". Statul - continuă aceştia - este ca un fel de firmă mai mare care trebuie condusă de un bun "manager".

În realitate, mai degrabă nu. Un politician adevărat nu are dreptul să pună niciodată interesul său privat înaintea celui public. Un om de afaceri nu are dileme de acest gen. De regulă el este scutit să ia în calcul interesul public. Sigur, unii îşi imaginează că o fac. Dar asta ne arată doar cât de puţin cunosc ei despre interesul public...

Alţii confundă politicianul cu filantropul. "Un bun politician - susţin ei - se dedică ajutorării celorlalţi!". Însă există diferenţe fundamentale. Filantropul îşi ajută semenii, individual sau în grup. Politicianul este obligat să aibă în vedere binele public, ceea ce nu este chiar acelaşi lucru. Unul acţionează în virtutea benevolenţei, altul mai degrabă pe baza autorităţii, două dimensiuni care, de regulă, se exclud.

Credem că democraţia înseamnă să alegem între un politician şi un alt politician. Există însă un nivel încă mai profund al alegerii. Trebuie să alegem ce înseamnă, pentru noi, a fi om politic. Să identificăm sfera proprie a politicului.

Altfel, riscăm să alegem pe cineva care, oricât de "simpatic" sau "credibil" ar fi la nivel personal, să nu aibă nimic de-a face cu politica autentică. El poate să fie un afacerist de succes ori un remarcabil filantrop, dar tocmai datorită acestui lucru să nu aibă în comun nimic cu politica propriu-zisă. Exemple sunt câte doriţi.

Originea confuziei este în imaginaţia noastră. Concepem politica prin raportare la altceva. Credem, de pildă, că dacă Bugetul presupune venituri şi cheltuieli, potrivit ar fi un afacerist pe post de Prim-Ministru. Şi nu vedem diferenţa: afaceristul riscă propriii bani, Primul-Ministru cheltuieşte banii Publicului. Sau ne închipuim că şeful Guvernului are aceeaşi sarcină cu un lider de ONG. Şi nu vedem că există o altă diferenţă: neutralitatea, recomandată primului, neverosimilă în cazul celui de-al doilea. În cele din urmă, politicienii nu trebuie înlocuiţi cu surogate.