Agenda euro-plutocraţiei

Nu puţini sunt cei care au văzut în dezbaterile furtunoase ale Parlamentului European un semn bun: în sfîrşit, Româ­nia este băgată în seamă! Nu contează cum şi pentru ce, adică, mai mult pentru a fi făcută otreapă şi a spăla duşumelele Europei cu ea, ca mai apoi să fie stoarsă şi aruncată la colţ; important e că am reuşit să le furăm prim-planul! Ei bine, lumea se înşală! Tot circul din Parlamentul Europei şi mai ales cel de dinainte, care i-a avut ca protagonişti pe Barroso şi Reding, nu a fost făcut nici de dragul României, nici pentru a o aduce pe calea cea dreaptă de la care ar fi fost îndepărtată de acţiunile nesăbuite ale Guvernului Ponta, ci pentru a promova o agendă cu totul diferită, una în care ţara noastră nu joacă nici măcar rolul episodic. Adevărata motivaţie a acestei furtunoase ieşiri la rampă nu este legată nici de soarta politică a lui Traian Băsescu, după cum nu a fost motivată nici de convulsiile dureroase în care s-ar fi tăvălit Barroso şi Comisarul său pentru Justiţie, de grija statului de drept şi a democraţiei siluite cu sadism pe malurile Dîmboviţei!

Adevărata agendă a ieşit la lumină din şchioapa şi atît de neghioaba cuvîntare a lui Barroso, acest veleitar care nu are carne politică pe el nici cît o vrabie pricăjită: "Uniunea Europeană trebuie să devină o federaţie a statelor naţiune!" Nu este nevoie să citească cineva mai mult şi nici să intre în labirintul "meandrelor concretului" pentru a se lămuri deplin despre ce este vorba. Bineînţeles, Barroso nu avea cum să ne spună nici din ce se hrăneşte această nevoie atît de imperioasă, încît să nu mai sufere nici o amînare, nici cum ar putea să se constituie o federaţie care să nu fie supra-stat, nici ce probleme ar putea rezolva această presupusă soluţie, nici cum anume! Nu-i putem cere lui Barroso un asemenea efort intelectual, căci, încă de la Luca Evanghelistul (12;48) este ştiut, prin inferenţă: de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Ceea ce putem face însă, este să încercăm a desluşi care este agenda celor care l-au pus pe Barroso să agrăias­că, cu atît de mult aplomb.

Crearea Uniunii Europene a avut şi continuă să aibă efecte pozitive, atît pentru viaţa cetăţeanului obişnuit, cît şi pentru dinamica economică a acestei regiuni a sistemului global. Despre acestea, oricine poate să găsească, aproape oriunde, o largă literatură, de la cea onestă, de specialitate, pînă la propaganda cea mai seacă şi lipsită de imaginaţie. Despre ceea ce nu veţi găsi nici un cuvinţel scris, este noianul de "efecte nedorite", ori de-a dreptul "perverse", pe care construcţia europeană le hrăneşte, din belşug şi cu asupra de măsură. Iar dintre ele, cel mai bine ascuns de ochii lumii este crearea unei euro-plutocraţii care a făcut din euro-birocraţia instituţiilor de la Bruxelles o unealtă eficientă şi obedientă. Această euro-plutocraţie părea condamnată să împărtăşească destinul acelui Ioan fără de ţară! Se născuse după moştenitorul de drept al tronului! În cazul nostru, ea a apărut mult după ce statele Europei şi-au constituit, fiecare mai bine sau mai rău, elite şi clase politice locale care, de drept, intră în bătălia pentru gestiunea guvernării acestora. De ceva vreme, însă, euro-plutocraţia şi-a pierdut răbdarea, iar mai presus de asta, a văzut în tulburările provocate de criza globală care răvăşeşte Europa, dar mai ales în slăbiciunea scheletică a claselor politice din "noile democraţii", un prilej care nu putea să fie ratat pentru a-şi promova cauza: "Iată de ce este nevoie de o < ţară nouă >, peste ţările locului, căci nevolnicia celor care ar trebui să le conducă ne face rău la toţi, şi mai ales nouă, celor care am fi trăit atît de liniştiţi, fără să-i fi adus şi pe ei în "clubul nostru select". (Nu tot la fel de bogaţi, dar sigur, mai liniştiţi!). Nevoia unei euro-federaţii, care nu are cum să fie altceva decît o supra-structură statală, are prea puţin de a face cu criza economico-financiară, ori cu crizele de guvernare din diferite state ale spaţiului european, ori cu şansele de supravieţuire ale monedei euro, sau cu orice altceva de pe agenda curentă şi vizibilă a politicii europene. Ea are, însă, totul de a face cu prilejul pe care euro-plutocraţia nu vrea să-l mai scape! Acum este momentul, cînd toată lumea se teme (!!!!!), cînd ar înghiţi şi cucută, dacă ar avea măcar speranţa că va scăpa de ce-i mai rău, adică de prăbuşirea fără control a spaţiului european! Acum este momentul să vopsim proiectul unei "ţări noi", o federaţie supra-impusă vechilor structuri statale, şi să o prezentăm ca remediu miraculos pentru orice!!!! Şi cîte probleme dureroase, astăzi, pentru euro-plutocraţie, nu ar putea să rezolve această federaţie, mai ales pe fondul slăbiciunii cronice şi a erodării politice a elitelor locale!!! Dau un exemplu, doar de dragul ilustrării: orice stat este, între altele, dar nu chiar în ultimul rînd, un mecanism de redistribuire a resurselor şi a şanselor de acces la resurse de dezvoltare, atît pentru fiecare dintre cetăţenii săi, cît şi pentru grupuri şi comunităţi. De la primitivismul şi ocolişurile pe care trebuie să le folosească astăzi, de la metodele şi efectele indirecte ale legilor şi reglementărilor Uniunii Europene, euro-plutocraţia, făcută stăpînă peste "Federaţie", şi-ar vedea mîinile dezlegate să constituie un mecanism serios şi eficient care să lucreze 24/52 în beneficiul ei. Ca amploare, saltul este cel puţin de valoarea a două ordine de mărime; de le milioane, spre exemplu, la miliarde!!!

De unde ştiu că este chiar aşa? Simplu! Din lipsă răsunătoare, ca un clopot într-o peşteră fără fund, a oricărei referinţe la şansa, dorinţa sau proiectul ca acest supra-stat federal să aibă ceva de a face cu democraţia, cu controlul unui parlament european puternic, cu controlul parlamentelor naţionale, cu controlul cetăţenilor europeni asupra deciziilor strategice ale acestui nou stat. Se subînţelege, în schimb, cît se poate de străveziu, că el va fi dat, "de drept" pe mîinile euro-birocraţiei deja bine înfiptă în structurile actuale de la Bruxelles.

Nici o plutocraţie serioasă nu poa­te lăsa să i se scurgă printre degete o asemenea şansă! Iar cea a Europei dă semne consistente că s-a maturizat şi este foarte serioasă!!