O parte din cei aproximativ 160.000 de turişti care au fost în acest weekend pe litoralul românesc au început deja să plece. În jurul orei 14:30, la staţiile de taxare de la Cernavodă se circula deja cu dificultate, anunţă Realitatea TV. Coada de maşini se întindea pe aproximativ un km, în condiţiile în care reprezentanţii de la Poduri şi Drumuri permit plata taxei pentru sensul de mers către Bucureşti la 5 din cele 6 staţii funcţionale.
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere se aşteaptă însă ca marea aglomeraţie să se creeze după ora 16:00. Ei i-au sfătuit pe turişti să plece mai devreme de pe litoral tocmai pentru a evita ambuteiajele.
Taxa pentru traversarea podului de la Cernavodă este principalul vinovat pentru cozile kilometrice la care şoferii sunt obligaţi să stea. Aceasta oricum îngreuna traficul de pe autostradă pentru că şoferul era nevoit să oprească de tot pentru a putea plăti, dar ea influenţează cu atât mai mult în aceste zile întrucât a fost majorată. De la 10 lei, taxa s-a făcut în acest weekend 11 lei pentru un autoturism. Lipsa "banilor mărunţi", pentru rest, a angajaţilor din staţiile de taxare face trecerea mult mai greoaie şi implicit, aşteptarea celorlalţi participanţi la trafic mult mai mare.