Al cui este Guvernul Ponta?

Sau, altfel spus, pe cine reprezintă? Ale cui interese ar urma să fie privilegiate prin politicile, deciziile şi acţiunile sale de guvernare? Nu este cazul să ne mai încurcăm cu pseudo răspunsuri de tipul: "este un guvern al ieşirii din criză", sau "al opririi căderii şi debandadei administrative", "al eliminării risipei şi furtului pe rupte din banul public", sau "al interesului naţional" etc. Toate aceste formule, vorba lui Tipătescu, sunt bune doar pentru gură-casă, nu pentru oameni cu oarece pretenţii de seriozitate! Nu spun nimic, nici din punct de vedere politic, nici practic. Răspunsul trebuie să poată fi probat, iar fără el nu putem judeca nici punc-tul de plecare al noului guvern, nici estima, cu oarecare precizie, punctul de "aterizare", după ce-şi va fi epuizat atît de limitatul mandat.

Ipoteza bunului simţ ne-ar obliga să spunem, în primul rînd: este guvernul alianţei USL (PSD-PNL). Cum bunul-simţ nu a făcut niciodată doi bani în politica românească, nici de data asta nu ne este de prea mare ajutor. Dacă ar fi fost al alianţei, trebuia mai întîi să fie al partidelor cu pricina. Adică al PSD şi PNL, ceea ce înseamnă că maşinăriile organizatorice ale celor două structuri politice ar fi trebuit să furnizeze, fără erori şi în deplină transparenţă, soluţiile ministeriale - candidaţii, plus agenda de probleme prioritare, plus portofoliul de soluţii, fie ele şi de primă urgenţă. În realitate, cei doi lideri de partide s-au înţeles doar în privinţa împărţirii portofoliilor, după care fiecare a nominalizat cum l-a tăiat capul. Iar deciziile, s-a văzut clar, nu au fost ale partidelor. Prin exerciţiul ostentativ al monopolului pe nominalizări, Ponta şi Antonescu au vrut să arate că sunt mari şi tari la ei în bătătură, cînd toată lumea ştie că, de fapt, nu sunt! Bîlbîielile nesfîrşite la nominalizări şi găurile negre din agendă, respectiv portofoliile soluţiilor, arată clar, ceea ce ştiam de mult, că partidele noastre, chiar şi cînd sunt sprijinite de votul sau opţiunile electoratului, nu ştiu şi nu pot funcţiona ca nişte "maşinării politice" etalonate, eficiente şi echilibrate.

A doua ipoteză de lucru: guvernul Ponta este al baronilor locali, din cele două partide. Ceva, ceva a ieşit la iveală, mai ales cînd presa a relatat despre presiunile, pînă în ultima clipă, ale "grupului de la Constanţa", din PSD, pentru menţinerea candidaturii ministeriale a unei doamne dintr-o nouă şi bogată generaţie de ahtiaţi ai parvenirii, pentru care CV-ul (mai mult sau mai puţin fardat!) este, de departe, mult mai important decît norma bunei cuviinţe, ori decît ceea ce şti şi poţi să faci într-un domeniu sau altul de activitate. Nici răspunsul acesta nu este decît parţial corect, iar dovada se vede cu ochiul liber: în ambele partide, fiefuri baronale importante nu sunt reprezentate de formula guvernamentală.

Atunci, poate că, pur şi simplu, guvernul este al liderilor politici, Ponta şi Antonescu. Nu este nevoie decît de cinci secunde pentru a constata că nici acest răspuns nu concordă cu realitatea. Să fim serioşi! Imaginaţi-vă, pentru un moment, că cei doi s-ar fi pus în fruntea oastei chemînd la înfruntarea, pe viaţă şi pe moarte, cu "duşmanul". Cîţi dintre actualii miniştri ai cabinetului s-ar fi încolonat de bunăvoie în spatele lui Ponta, pentru a-şi sacrifica "viaţa" politică şi cariera, pe mîna lui! Vă spun eu două nume, care n-ar fi făcut-o niciodată, dacă nu le aveţi la îndemînă: Florin Georgescu şi Andrei Marga. Şi unul şi celălalt au greutatea specifică de prim-minis-tru, nu de "subornonaţi" ai junelui PSD-ist! În realitate, prezenţa lor în acest guvern arată că există forţe care au lucrat în subteran la moşmondirea lui, dincolo de "politica de cadre" a partidelor ori algoritmul coaliţiei.

Dacă o luăm uşurel pe coarda conspiraţionistă, a machiaverlîcurilor a la Metternich, am putea presupune că noul guvern este tot unul al Cotrocenilor; mă rog, altă culoare, dar tot de acolo "emanat". Ipoteza se bazează nu atît pe calităţile Preşedintelui Jucător, cît pe valoarea inestimabilă a carţii de învăţături lăsată moştenire de Nea Goe Exilatul, zis Lăzăroiu, către fiii săi ungureni. Nu ştiu exact la ce pagină, dar undeva, în "testamentul" său politic, trebui să fie scris cu litere mari, de-o şchioapă, că nimic nu erodează mai mult un partid decît ultimele luni de mandat, mai ales cînd rezultatele din sondaje sunt dezastruoase, ca să nu mai pomenim de "starea naţiunii". Cum PDL-ul profund nu s-a putut ascunde sub poalele prea scurte ale Guvernului MRU, singura soluţie, chiar dacă de ultimă instanţă, era aruncarea pisicii moarte a guvernării peste gard, în ograda opoziţiei; ceea ce s-a şi făcut! Oricît aş iubi eu ipotezele îndrăzneţe, pe asta nu pot să o calific nici măcar pentru consideraţii primare. Oricît ar fi vrut cineva să scape de povara guvernării, trecerea frîielor puterii în mîinile Alianţei PSD-PNL comportă riscuri mai grave decît boala de care suferea PDL-ul. Riscul cel mare al transferului de putere executivă este ca PDL-ul să nu poată acoperi pierderile electorale, iar urnele să-l arate pe fostul împărat în toată goliciunea lui. După lovitura localelor ar urma implacabil lovitura finală de ghilotină a alegerilor legislative din toamnă. Orice se poate spune despre Traian Băsescu, dar nu că este atît de naiv, încît să fi dat de bunăvoie, pe "calculele" politice ale unuia sau altuia, vrabia din mînă pentru cioara de pe gard!

În situaţia în care se află România din punctul de vedere al finanţelor, adică se aşază încă de la patru dimineaţă la coadă la împrumuturi internaţionale, că nu se ştie dacă ajunge pentru toată lumea!, nu este o ipoteză prea riscantă aceea că guvernul cel nou este, de ce nu?, al creditorilor. Al celor care aşteaptă nu doar dobînzile cele grase, la timp, ci şi restituirea tranşelor din datorie. Prezenţa lui Florin Georgescu în guvern poate fi citită în această cheie, altminteri cu greu s-ar putea înţelege ce l-a împins să renunţe la confortabilul fotoliu de prim-vicepreşedinte al BNR, pentru un mandat ministerial de cîteva luni! Pe de altă parte, nu-i mai puţin adevărat că "reprezentaţii" creditorilor, în frunte cu delegaţia FMI la Bucureşti, păreau mai mult decît încîntaţi de conlucrarea cu guvernul MRU, deci n-ar fi avut motive evidente să do-rească alt partener de discuţie şi de negociere.

Recapitulăm: dacă guvernul Ponta nu-i pe de-a întregul al Alianţei USL, nici al liderilor politici, nu-i al baronilor, al Cotrocenilor şi nici al FMI, atunci pe cine reprezintă el? Singurul răspuns convingător este acela că, fără să fie al vreunuia dintre aceşti actori politici ai scenei româ-neşti, Guvernul Ponta îi reprezintă pe toţi, cîte puţin din fiecare!

Asta mi s-a părut mie întotdeauna fascinant în politica românească: apetitul şi resursele inepuizabile pentru sinteză! De unde, trebuie să se fi născut vorbele de înţelepciune populară de genul: "Ca la noi, la nimenea", "Nici cal, nici măgar", "Nici călare, nici pe jos, nici în car, nici în căruţă, nici atît în teleguţă", "Dă Doamne să mă mărit şi mă mir ce m-a găsit" etc!!!!