Laurenţiu Ciobotărică, directorul general interimar al Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut, miercuri seară, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de abuz în serviciu, potrivit unor surse din presă.
Laurenţiu Ciobotărică este acuzat de către poliţişti că i-ar fi oferit, prin hotărâre de directorat, 120.000 de lei directorului Diviziei Energetice a companiei, pentru a renunţa la această funcţie.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a scris, miercuri seară, pe pagina sa de Facebook, că este deosebit de îngrijorat de situaţia de la Complexul Energetic Oltenia, în urma reţinerii directorului interimar.
"Sunt deosebit de îngrijorat de situaţia de la Complexul Energetic Oltenia şi de suspiciunile care planează asupra unora din cei care conduc societatea. Nu avem nici o ezitare în cazurile de corupţie şi imediat ce vom avea confirmări minime din partea organelor legale vom începe demersurile de îndepărtare din companie a acestor persoane. Vă reamintesc faptul că avem de gestionat un domeniu excepţional de dificil şi vă reamintesc că deja am făcut trei plângeri penale la Compania Naţională a Uraniului, iar subiectul zilei este dosarul Rompetrol în care Ministerul Energiei s-a constituit în parte civilă. Sunt dovezi clare a moştenirii teribile pe care o are România în domeniul energetic", a scris ministrul.