Alinso Group lansează primul terminal de cale ferată Inter-Modal independent din ţara noastră

F. A.
Companii #Transporturi / 20 octombrie 2010

Grupul belgian Alinso anunţă lansarea Euro Gate Terminal Ploieşti, primul terminal Inter-Modal de cale ferată independent din ţara noastră. Euro Gate Terminal Ploieşti reprezintă o investiţie totală de 7 milioane euro şi este amplasat la intersecţia celor mai importante magistrale rutiere şi feroviare din România, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Conceput ca un proiect strategic de importanţă naţională, terminalul Euro Gate Ploieşti va crea legătura între zonele de est şi de vest ale ţării, inclusiv porturi în bazinul Mării Negre. Euro Gate Termina va stimula în continuare dezvoltarea economică a regiunii

Prahova, precum şi creşterea competitivităţii economiei naţionale, care se confruntă în prezent cu lipsa unei infrastructuri adecvate", a declarat Ivan Lokere, CEO Alinso Group.

Proiectul, cu o suprafaţă totală de 100.000 m2 şi 3 linii de cale ferată, având o lungime totală de 2.200 metri, va avea la finalizare o capacitate de depozitare de 5.750 TEU şi va deveni operaţional la începutul lui 2011, într-o primă fază de dezvoltare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb