Am luat de patru ori dividendul la SIF1

Mihai Iordache
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 13 mai 2009

Am scris odată despre speculaţiile care se pot face pe dividendele la SIF-uri. Atunci, făcusem nişte socoteli care, de fapt, au fost greşite, deoarece am crezut, fără să verific, că dividendul la SIF1 ar fi de 0,04 lei. În realitate el este de 0,03 lei, aşa că am fost îndemnat să pun în practică. Concret, am vândut acţiunile SIF1 cu 0,97 lei şi am luat SIF5 cu 0,91, în aceeaşi zi. La comisionul de 0,5 % (cam mare), am luat pentru fiecare acţiune SIF1, câte 1.055 acţiuni SIF5, care dau de două ori mai mult dividend. Au rezultat de 2,11 ori mai mulţi bani pe acţiune. Am aflat că vineri, 8 mai, era prima zi în care acţiunile SIF5 puteau fi vândute fără pierderea dividendului. Ca atare, m-am orientat rapid după ce am făcut nişte socoteli şi am decis vânzarea acţiunilor SIF5 şi cumpărarea de acţiuni SIF3. Deoarece am dat ordinul telefonic să se facă tranzacţiile imediat, a rezultat vânzarea acţiunilor SIF5 la 0,98 lei şi am cumpărat SIF3 cu 0,51 lei. La acelaşi comision, rezultă că pentru cele 1.055 acţiuni SIF5, am luat rotund două acţiuni SIF3 care dau tot 0,03 lei pe acţiune dividend. Din această combinaţie rezultă că m-am ales cu 0,1233 lei dividend brut pe acţiunile rezultate din specularea unei singure acţiuni SIF1, adică de 4,08 ori mai mulţi bani. Asta deoarece am făcut treaba cu grăbire, căci, alt-fel, dacă eram în faţa ecranului, după ce am vândut acţiunile SIF1, puteam lua SIF5 cu 0,895 lei pe bucată, cum, de altfel, am luat cu alţi bani puţini, care nu erau din tranzacţia arătată. Apoi am vândut SIF5 cu 0,97 lei, cu un plus de 0,07 lei faţă de când le-am cumpărat. Dacă aşteptam până luni, 11 mai, când piaţa a scăzut de sus până jos, puteam lua SIF3 chiar cu 0,485 lei. Dar asta ar însemna să vindem pielea ursului din pădure. Pentru mine, rămâne aşa cum este, şi anume faptul că, renunţănd la acţiunile SIF1, voi încasa de patru ori mai multe dividende. Chiar şi acţiunile SIF5 cumpărate din banii mei, am reuşit să le fac să-şi plătească de două ori dividendul, odată direct şi a doua oară de la SIF3 Transilvania. De data asta, nu am mai vândut acţiunile în semn de protest, aşa cum făcusem atunci când conducerea SIF5 propusese să nu mai dea dividende, ci le-am vândut fără niciun resentiment, mânat numai de principii mercantile, de maximizarea rezultatului. Vâzând volumele care s-au realizat în piaţă, sunt sigur că mulţi investitori dintre cei mici au procedat la fel. Dacă s-ar fi apucat de această speculaţie cei cu câte 1%, atunci acţiunile SIF5 s-ar fi dus rău la vale, iar acţiunile celorlalte SIF-uri care ar fi fost cumpărate ar fi crescut foarte mult. Noroc că nu s-a întâmplat aşa.

NOTA: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere. Întreaga responsabilitate privind conţinutul articolului revine autorului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. N-am citit vreodata articole mai stupide decat cele scrise de acest domn Iordache. Asemenea articole sunt pentru revista Arici Pogonici, nu pentru un ziar de talia ziarului Bursa. Nu cred ca cititorii ziarului Bursa au ceva de castigat citind povestile despre ce a cumparat si ce a vandut d-nul Iordache sau cum si-a mai omorat timpul jucand la bursa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb