Ambasadori cu voie de la Partid

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 20 martie 2018

Cătălin Avramescu

Zilele trecute, secretarul-general al Partidului, infractorul Liviu Nicolae Dragnea, a cerut imperativ o evaluare a tuturor ambasadorilor. În opinia deputatului din Teleorman, unii dintre aceştia nu fac nimic şi ar trebui rechemaţi.

Am trăit să o vedem şi pe asta! Ambasadorii controlaţi de Partid. Desigur, LN Drag­nea nu a indicat şi în virtutea cărei legi diplomaţii sunt obligaţi să dea socoteală Partidului Social-Democrat. Intenţia sa imediată este clară. Aceea de a goli de conţinut un atribut fundamental al Preşedintelui.

Acestea fiind spuse, nu înseamnă că la MAE lucrurile sunt în regulă. Pentru început, să observăm o situaţie stranie. Multe ambasade nu au ambasador. Spre exemplu în Nigeria, o misiune care asigură reprezentarea diplomatică şi în alte state africane. În Armenia, pentru că autorităţile tot nu doresc să recunoască genocidul ar­mean. În Vietnam, pentru că oricum nu mişcă nimic pe relaţia cu Asia. Nici în Canada nu avem ambasador, probabil pentru că e prea frig acolo. Iar pe pagina de web a ambasadei din Israel este un loc alb, nu ni se spune nici măcar cine este însărcinat cu afaceri...

Problema principală este alta. Slaba calitate a celor care sunt trimişi să reprezinte România. Pentru edificare, am să iau două exemple, cumva la întâmplare. Selecţia nu a fost uşoară. Multe misiuni pur şi simplu nu afişează CV-urile ambasadorilor, cu toate că aceasta este o obligaţie elementară.

La Varşovia, ambasador este un anume Ovidiu Dranga. Pagina ambasadei spune că acesta este "diplomat de carieră". CV-ul său spune însă că a absolvit Politehnica din Bucureşti, în 1990. Atunci unde s-a pregătit domnul Dranga pentru "carieră"? CV-ul este destul de neclar. Se pare că a avut "un an de activitate la revista Lumea", cam pe când era şi funcţionar la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Cel mai bizar este că Ovidiu Dranga spune că are un Master in Public Administration de la John F. Kennedy School of Government, o prestigioasă şcoală a universităţii Harvard. El ar fi obţinut acest titlu în 2003-2004, conform datelor afişate pe site-ul ambasadei din Polonia. Însă tot conform aceleiaşi surse, domnia sa a fost, între 2001 şi 2005, "locţiitorul secretarului de stat pentru politica de apărare şi integrare euro-atlantică din Ministerul Apărării Naţionale". Să înţelegem de aici că nu a fost la Harvard full-time? Însă site-ul de la Harvard ne informează că Master of Public Administration la JFK School se ia după patru semes­tre... full-time... "in residence at Harvard Kennedy School". Poate că bugetarul Dranga o fi locuit în acest timp la Boston şi a avut de unde să plătească cei circa 50.000 de dolari pe an necesari... Dar atunci cum să îmi explic funcţia publică deţinută în România în acest timp?... Şi pentru care, bănuiesc, a încasat un salariu, o soldă, ceva...

Eu sunt convins că domnul Dranga este un cetăţean descurcăreţ, care ştie ce vrea în viaţă. La fel ca doamna Mihaela Dranga, care este chiar... director adjunct al ICR Varşovia. Ce coincidenţă...

După inginerul Dranga, să trecem la... inginerul Mihai Stuparu (Egipt). Absolvent în 1986 al Facultăţii de Tehnologie Petrochimică a Institutului de Petrol şi Gaze din Ploieşti. Pe aceas­tă bază teoretică şi cu o experienţă de inginer la Brazi, domnul Stuparu a ajuns în 1990 la MAE. CV-ul său mai arată că ar fi absolvit, între 1991 şi 1992, un curs de "relaţii internaţionale", la care ar fi primit o diplomă "summa cum laude". Nu înţeleg ce fel de diplomă este aceasta. După cum nu reuşesc să găsesc "Universitatea Hadasa - Ierusalim" pe care zice inginerul petrochimist Stuparu că ar fi absolvit-o. (Există la Ierusalim o secţiune a Universităţii Ebraice numită "Hadassah", dar aceea este o şcoală medicală). Iar în 2002-2003 spune că a absolvit un curs de Master în "Drepturile Omului" la... Universitatea de Nord-Vest Baia-Mare. Mă întreb însă cum a putut, de vreme ce domnul Stuparu a fost în acea vreme... ambasadorul României tocmai în Qatar. Era un curs "fără frecvenţă"? Dacă da, cine ia în serios aşa ceva? Dacă nu, atunci cum se descurca? Făcea naveta Doha-Baia Mare? Lua meditaţii seara, după ce scria telegramele către Centrală?

De ce LN Dragnea ar ameninţa să schimbe asemenea personaje din "Sistem"? Cred că răspunsul este simplu. El a observat că Klaus Iohannis a abandonat, practic, exerciţiul atributelor funcţiei prezidenţiale. Iar acest vid de putere i-a dat o idee. Şi acum arată "băţul" către Corpul Diplomatic.

Dar de ce ar vrea să facă asta? Semnalele pe care LN Dragnea le-a emis la Congresul Partidului arată că se pregăteşte o re-poziţionare majoră a politicii externe a României. Mai aproape de Moscova, de Pekin şi de Budapesta. Pe măsură ce aliaţii occidentali ai României înţeleg ce se întâmplă în regimul Dragnea, vor creşte presiunile externe. Profitând de pasivitatea lui Klaus Iohannis, PSD încearcă să îşi arondeze direct şi ambasadorii, ca aceştia să nu cumva să iasă din rând când cancelariile occidentale vor începe să protesteze.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb