AmCham România şi FIC salută discutarea proiectelor Codului Fiscal şi al Codului de Procedură Fiscală

Elena Deacu
Macroeconomie / 25 februarie 2015

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) şi Consiliul Investitorilor Străini (FIC) salută lansarea în consultare publică a proiectului de rescriere a Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală, "acte normative de o importanţă majoră pentru desfăşurarea activităţii economice şi pentru atractivitatea şi competitivitatea României", după cum susţine un comunicat al celor două instituţii.

Ionuţ Simion, Preşedintele Comitetului de fiscalitate al AmCham Romania declară că "mediul de afaceri pe care îl reprezentăm apreciază în mod deosebit dialogul real pe care l-am avut de această data cu autorităţile fiscale pe marginea celor două proiecte legislative, dovadă fiind numărul mare de propuneri tehnice incluse în proiectele supuse dezbaterii publice". Potrivit domniei sale, "chiar şi în acest context rămân propuneri tehnice cheie pe care le considerăm deosebit de importante, astfel că vom continua să le promovăm pe parcursul perioadei de consultări publice. Importanţa acestui demers reiese şi din faptul că odată adoptate, noile Coduri urmează să rămână în vigoare - sperăm nemodificate - o perioadă lungă de timp, conferind astfel transparenţa, stabilitatea şi predictibilitatea necesare mediului economic".

În linie cu luările de poziţie exprimate anterior, AmCham România şi FIC susţin că masurile de politică fiscală care stimulează activitatea economică şi reduc povara fiscală şi administrativă sunt binevenite, condiţia esenţială fiind ca acestea să fie sustenabile atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Daniel Anghel, Presedintele Comitetului de Fiscalitate al FIC, este de părere că "este absolut necesară obţinerea consensului parlamentar pe conţinutul tehnic al celor două Coduri, astfel încât să se asigure aplicabilitatea şi stabilitatea lor pe termen lung. Apreciem intenţia Guvernului de a promova o legislaţie fiscală în sprijinul mediului de afaceri, în acelaşi timp suntem conştienţi de riscul ca până la publicarea acestora să apară schimbări semnificative. De aceea insistăm pe existenţa unui consens în ceea ce priveşte aspectele pur tehnice, acestea având un impact major asupra desfăşurării activităţii economice".

"Odată cu republicarea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală, corelată cu implementarea cu succes a proiectului de reformă a administraţiei fiscale, vedem posibilă îndeplinirea obiectivului major de modernizare a legislaţiei fiscale pentru susţinerea unui mediu economic din ce în ce mai competitiv", se arată în documentul transmis astăzi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb