ANUL VIITOR, Energia electrică se scumpeşte cu aproape 2%

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 20 decembrie 2005

Tariful la energie electrică urmează să fie majorat cu 1,85% începînd cu data de 1 ianuarie 2006, a anunţat ieri Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Scumpirea se produce din cauza majorării preţurilor la combustibili fosili şi a fost atenuată de producţia de energie electrică din surse hidro. Majorarea de preţ urmează să fie aplicată uniform la toate categoriile de consumatori. În perioada cuprinsă între 1 noiembrie şi prima decadă a lunii decembrie 2005, ANRE a analizat solicitările de creşteri ale tarifelor pentru anul 2006 provenite de la agenţii economici din cadrul sectorului energiei electrice. S-au evidenţiat în principal costuri suplimentare datorate creşterii preţurilor la combustibilii fosili şi a investiţiilor necesare în domeniul reţelelor de transport şi al distribuţiei energiei electrice, arată un comunicat de presă remis redacţiei. Luînd în considerare efectul pozitiv al producţiei de energie electrică din surse hidro peste limitele prognozate la începutul anului 2005, ANRE a hotărît să transfere profiturile suplimentare înregistrate de furnizori (circa 500 milioane RON) către costurile cu energia ale consumatorilor captivi (agenţii economici şi populaţie). Astfel, nivelul de creştere a preţului energiei electrice a fost stabilit la numai 1,85%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb