O echipă de tineri programatori din Timişoara au dezvoltat, în premieră, o aplicaţie IT care permite firmelor să-i descopere pe agenţii economici care sunt inactivi sau care se regăsesc în buletinul insolvenţei, conform unui comunicat remis redacţiei.
Timişorenii au lucrat câteva luni la acest soft. Cel mai mare avantaj îl oferă companiilor care lucrează cu zeci sau sute de agenţi economici. În cazul unor tranzacţii cu firme inactive, acestea pot fi anulate ori se poate ajunge până la confiscarea veniturilor din respectiva tranzaţie.
Reimond Zara, unul dintre programatori, a explicat: "Aplicaţia Memox VP verifică toate firmele din portofoliul clientului, dacă acestea sunt în registrul contribuabililor inactivi, dacă se regăsesc în buletinul insolvenţei, dacă sunt în sistemul TVA la încasare, precum şi datele lor de identificare, dacă ele corespund cu cele ale Ministerului de Finanţe".
În prezent, această verificare este făcută manual, pe baza codului unic de identificare, însă ANAF restricţionează verificarea contribuabilului cod-cu-cod individual, ceea ce pentru 200 de agenţi economici verificarea poate dura câteva ore, iar în cazul mai multor agenţi economici, operaţiunea se poate întinde pe o perioadă de câteva zile.
Aplicaţia poate fi personalizată în functie de dorinţele clienţilor, mergând până la integrarea cu sistemul ERP al acestora, se mai arată în comunicat.