Compania americană "Apple" Inc. a anunţat, miercuri seara, decesul fostului său co-fondator şi director general, Steve Jobs, în vârstă de 56 de ani, după o grea luptă cu o formă rară de cancer pancreatic.
Reprezentaţii "Apple" au declarat, într-un comunicat: "Suntem profund întristaţi să anunţăm că Steve Jobs a decedat. Caracterul strălucitor, pasiunea şi energia lui Steve au fost sursa a nenumărate inovaţii care îmbogăţesc şi ameliorează vieţile noastre, ale tuturor".
Aflat în concediu medical din ianuarie, Jobs şi-a anunţat demisia din postul de director la data de 24 august, moment la care conducerea grupului a fost preluată de directorul operaţional Tim Cook.
În opinia lui Cook, "Apple a pierdut un vizionar şi un creator de geniu, iar lumea a pierdut o fiinţă incredibilă. Steve lasă în urma lui o companie pe care numai el putea să o creeze, iar spiritul lui va fi pentru totdeauna la baza Apple".
Chiar şi în perioada în care s-a retras, Jobs a apărut în public ca să anunţe noi produse purtând marca Apple. În luna martie, Jobs a lansat cea mai recentă versiune a tabletei PC iPad, iar ulterior a participat la o cină informală găzduită de preşedintele SUA, Barack Obama, pentru liderii din IT, în Silicon Valley.
Anul trecut, "Apple" a devenit cea mai mare companie din indus-tria tehnologiei, depăşind gigantul "Microsoft". "Apple" este a doua companie din lume după capitalizarea bursieră, fiind depăşită numai de producătorul de ţiţei "Exxon Mobil" Corp.
Născut la San Francisco (California), în 24 februarie 1955, Steve Jobs a suferit de o formă rară de cancer de pancreas, descoperit în 2004. În 2009, Jobs a fost supus unui transplant de ficat.
•
Averea lui Steve Jobs este estimată de revista Forbes 2011 la 8,3 miliarde dolari, fiind formată în principal din acţiuni "Apple" şi "Walt Disney". Anul trecut, Jobs deţinea 5,426 milioane de acţiuni "Apple".
Jobs ocupa locul 110 în topul Forbes al miliardarilor lumii şi poziţia 34 în topul celor mai bogaţi americani.