Aproape toţi hoţii de păduri sunt lăsaţi în libertate

Gradul de condamnare la închisoare cu executare a celor care taie ilegal pădurile se ridică la doar 0,5%, după cum reiese dintr-un raport al Curţii de Conturi (CC) care citează un studiu realizat în 2010 de Fundaţia ECOPOLIS.

Raportul CC, obţinut de ziarul BURSA cu ajutorul jurnalistului freelancer Dan Petre Popa, analizează situaţia din domeniul forestier şi precizează că riscul de condamnare la închisoare cu executare a celor care fură păduri este insignifiant în raport cu veniturile considerabile obţinute din comercializarea lemnului obţinut prin metode ilegale.

Potrivit raportului Curţii de Conturi, un aspect deosebit de important referitor la restrângerea fenomenului tăierilor ilegale de arbori îl constituie finalitatea controlului care intră în competenţele parchetelor şi instanţelor de judecată: "La nivelul autorităţii centrale care răspunde de silvicultură nu există o evidenţă a modului în care sunt soluţionate de către parchete şi instanţe dosarele cu privire la săvârşirea unor infracţiuni silvice, fapt pentru care se vor analiza datele şi informaţiile cuprinse într-un studiu efectuat de Fundaţia ECOPOLIS în anul 2010, în zece judeţe cu un grad mai ridicat al infracţionalităţii silvice. Potrivit acestui studiu, în 60% din dosarele constituite în urma a 7.168 de sesizări ale organelor de control silvic, parchetele de pe lângă instanţe au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale, iar în alte 27% din dosare s-au pronunţat soluţii de netrimitere în judecată.

În cele 723 de dosare pentru care s-au întocmit rechizitorii de trimitere în judecată, instanţele au pronunţat hotărâri de condamnare pentru 844 de persoane, din care 594 de persoane (71%) au primit condamnări cu suspendare şi 216 persoane (25%) - hotărâri de condamnare la plata unor amenzi penale. Acest lucru înseamnă că cei care comit infracţiuni silvice au un risc de fi condamnaţi la închisoare cu executare de numai 0,5%. Acest risc este insignifiant în raport cu veniturile considerabile obţinute din comercializarea masei lemnoase de provenienţă ilegală".

Reprezentanţii CC apreciază că, în acest fel, ineficienţa instituţiilor statului devine un factor favorizant şi încurajator al tăierilor de masă lemnoasă. Sursele citate subliniază: "Formarea unor adevărate reţele de complicităţi, în exploatarea ilegală a masei lemnoase şi comercializarea lemnului provenit din aceste surse a fost şi este stimulată şi de implantarea pe piaţa românească de lemn, a unor mari procesatori de prelucrare primară a lemnului care induc în piaţă o cerere continuă de mari cantităţi de lemn, fără a se asigura că acesta are o provenienţă licită".

Curtea de Conturi arată că o evaluare exactă a tăierilor ilegale de arbori din terenurile forestiere retrocedate prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000 nu există, deşi este unanim acceptat că tăierile au fost masive: "Au existat perioade în care chiar statul a facilitat tăierea acestor arbori".

După o intensificare a controlului în anul 2013, s-a constatat că volumul tăierilor ilegale a fost de trei ori mai mare decât în anul anterior. O estimare mai exactă a nivelului la care se ridică acest fenomen este aşteptată după finalizarea celui de-al doilea inventar forestier naţional, când se va putea face o comparaţie cu inventarul precedent, subliniază lucrarea.

Prin controalele efectuate, organele de control silvic au constatat, în perioada 2010-2013, tăieri/sustrageri ilegale de masă lemnoasă în volum de 1.676.779 mc, din care 925.372 mc au fost identificate în anul 2013.

"Schimbările economice şi sociale intervenite după anul 1991 au făcut ca sancţiunile pentru tăierea ilegală a arborilor, aşa cum erau prevăzute în Legea nr. 2/1987 privind conservarea, protejarea şi dezvoltarea pădurilor să devină nesemnificative (amenzi de 1000-2000 lei vechi), iar o majorare a acestora până la 25.000 lei în anul 1994 a fost rapid anihilată prin inflaţie.

Abia în anul 2000 s-a adoptat Legea nr. 31 privind contravenţiile silvice, care a adus modificări semnificative în controlul stării pădurilor proprietate privată, deoarece s-a extins numărul faptelor sancţionate contravenţional.Totodată, valoarea amenzilor pentru tăierea ilegală a arborilor şi transportul fără documente legale a masei lemnoase a crescut la 10-30 milioane lei vechi", subliniază raportul.

• Curtea de Conturi: "Riscul ca România să intre într-un nou scandal european, de data aceasta pe tema lemnului tăiat ilegal, este iminent"

Lipsa informaţiilor pertinente cu privire la resursa forestieră, la care se adaugă lipsa de informaţii de pe piaţa lemnului a constituit şi constituie un impediment major în fundamentarea unor decizii realiste în sectorul forestier.

În aceste condiţii, a fost implementat Sistemul de Urmărire a Masei Lemnoase (SUMAL), asigurat de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi pus la dispoziţia utilizatorilor. Potrivit raportului CC, acest sistem reprezintă un instrument eficace pentru controlul introducerii în piaţă a lemnului cu provenienţă ilegală şi constituie baza sistemului due-diligence prevăzut de Regulamentul UE nr. 995/2010. În prezent, SUMAL este folosit la nivel local (ocoale silvice şi operatori economici), teritorial şi central (autoritatea publică pentru silvicultură). "Totuşi, sunt aplicate doar funcţiile de evaluare a lemnului recoltat, (...) nefiind valorificate funcţiile de statistică, deşi datele primare sunt stocate în baza de date", arată raportul citat.

Acesta precizează: "De aproape 6 ani de când există SUMAL-ul, nu s-a reuşit de către autoritate să se finalizeze modulul de avertizări pentru depistarea din timp a tăierilor ilegale de masă lemnoasă şi a introducerii acesteia pe piaţa lemnului. De asemenea, nu s-a elaborat modulul de situaţii statistice care ar fi permis identificarea riscurilor şi a zonelor cu risc ridicat, nu a fost implementat modul de control al rezultatelor exploatării, nu s-a întocmit balanţa de intrări-ieşiri etc., deşi sistemul SUMAL are stocate informaţiile brute introduse de ocoalele silvice şi agenţii economici. Totodată, ministerul de resort a stabilit măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010, al Parlamentului European şi al Consiliului Europei, după numai patru ani de la emiterea acestuia, prin HG nr. 470/04.06.2014 pentru aplicarea normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase. Folosirea datelor furnizate de SUMAL numai post factum este ineficientă. Pădurea a fost tăiată ilegal şi cantităţi considerabile de lemn provenite din aceste tăieri au fost introduse pe piaţă. Marii procesatori de lemn, care şi-au dezvoltat capacităţi de procesare considerabile în România, îşi acoperă intrările de lemn prin documente care creează aparenţa unor provenienţe legale, argumentând că nu este treaba lor să identifice ilegalităţile din lanţul de aprovizionare. Dar, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010, procesatorul este obligat să se asigure că nu introduce pe piaţă lemn ilegal, punând în practică un sistem due-diligence. Dacă ar fi existat modulele de avertizare, după primele raportări lunare s-ar fi observat că există firme care au ieşiri de lemn, fără să fi avut intrări. (...) Având în vedere utilitatea sistemului SUMAL, sunt inacceptabile dezinteresul şi pasivitatea autorităţii centrale în a crea condiţiile de utilizare normală şi de a-i dezvolta capabilităţile. Intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010, care obligă autoritatea naţională să creeze condiţiile de aplicare a acestuia, impune o acţiune rapidă pentru integrarea SUMAL în sistemul due-diligence. Riscul ca România să intre într-un nou scandal european, de data aceasta pe tema lemnului tăiat ilegal, este iminent".

• CC: "Legislaţia silvică s-a dezvoltat defazat în raport cu retrocedările de păduri"

Legislaţia silvică s-a dezvoltat defazat în raport cu retrocedările de terenuri forestiere, arată raportul citat, subliniind că, pe parcursul unor perioade lungi, pădurile retrocedate au rămas fără administrare, iar atunci când a început să fie elaborată legislaţia specifică "nu a existat o viziune unitară, fapt pentru care s-au impus abordări orientate spre soluţionarea unor probleme de moment": "Rezultatul a fost o legislaţie lacunară şi incoerentă, care nici astăzi nu corespunde unor cerinţe fundamentale ale domeniului silviculturii. Situaţiile create (...) au devenit obstacole greu de trecut în perspectiva unei viitoare restructurări, preţul incoerenţei şi lipsei de determinare a fost plătit de pădure".

Raportul Curţii de Conturi arată că legile de retrocedare elaborate în trepte, "confuze şi lipsite de viziune", au facilitat abuzurile, conflictele, litigiile, au prelungit nepermis de mult procesul de reconstituire a dreptului de proprietate şi au condus la o fragmentare a proprietăţii forestiere, cu mult mai mare decât înainte de naţionalizarea pădurilor.

După 1990, în politicile din domeniul silviculturii nu a existat coerenţă şi consecvenţă, subliniază autorii lucrării, care menţionează că autoritatea publică centrală de silvicultură nu a fost reprezentată la nivel politic înalt, fiind plasată la periferia unor ministere care nu i-au înţeles locul, rolul şi nici specificitatea: "Reorganizările extrem de frecvente au generat un perpetuu provizorat, iar schimbările la nivelul decidenţilor politici (miniştri, secretari de stat) au transformat priorităţile de moment în < obiective strategice >".

Fragmentarea excesivă a proprietăţilor forestiere a îngreunat administrarea şi dezvoltarea acestora într-o manieră durabilă, în condiţii de rentabilitate şi cu respectarea regimului silvic. În acelaşi timp, lipsa reglementărilor privind proprietatea privată şi regimul silvic, inclusiv regimul sancţionatoriu, cel puţin în prima parte a procesului de retrocedare, a determinat apariţia premiselor privind declanşarea fenomenului de tăieri ilegale masive de arbori, care nu a fost stopat nici până în prezent. Efectele negative ale fragmentării au fost amplificate în permanenţă de subfinanţarea sectorului forestier, fapt ce a sporit presiunea asupra pădurilor, proprietarii fiind în permanenţă direct interesaţi în obţinerea de profituri imediate, arată sursa citată.

Reprezentanţii Curţii de Conturi consideră că administrarea pădurilor în condiţii de rentabilitate şi cu respectarea regimului silvic este dificilă în condiţiile fărâmiţării proprietăţii, fapt ce îngreunează dezvoltarea lor într-o manieră durabilă.

• Grad de absorbţie a fondurilor UE extrem de redus

În contextul existenţei unor nevoi acute de resurse financiare pentru realizarea activităţilor specifice administrării fondului forestier, finanţarea ar fi putut fi susţinută şi din alte surse decât bugetul de stat, dar ca urmare a incoerenţelor legislative acest lucru nu s-a întâmplat. Sectorul forestier putea beneficia de aproape 800 milioane euro - finanţări nerambursabile din fonduri europene, prin PNDR 2007-2013. Cu excepţia investiţiilor în drumuri forestiere, gradul de accesare a fondurilor europene destinate finanţării sectorului forestier a fost foarte redus.

Spre exemplu, suma trasă din FEADR reprezenta, la 30.01.2014, o proporţie de 0,081% din totalul fondurilor alocate prin acest program, obiectivul final operaţional de împădurire a 50.000 ha de terenuri agricole nefiind îndeplinit. La aceeaşi dată, prin APDRP se absorbise 1,89%, iar procentul de tragere efectiv nu a depăşit 0,5%.

Din cele 17,6 miliarde euro alocate României din FEADR în perioada de planificare 2014-2020, numai 220 milioane de euro vor fi dirijate către sectorul forestier. Această sumă este de zece ori mai mică decât un necesar minim de fonduri de circa 2 miliarde euro şi reprezintă un sfert din suma alocată silviculturii în perioada de planificare 2007-2013, potrivit raportului.

Printre principalele puncte slabe ale sectorului forestier care pot fi ameliorate prin finanţări din FEADR se numără densitatea redusă a reţelei de drumuri forestiere - peste 2 milioane ha de pădure fiind inaccesibile, fapt ce determină pierderi importante de masă lemnoasă şi creşterea presiunii de exploatare asupra pădurilor accesibile; gradul ridicat de deteriorare a reţelei de drumuri forestiere existente; ponderea redusă a fondului forestier în care au fost realizate lucrări de corectare a torenţilor; vechimea mare a lucrărilor existente, iar în unele cazuri deteriorarea lor, ca urmare a retrocedărilor din fondul forestier; procentul redus de împădurire în zonele de câmpie şi lipsa perdelelor forestiere de protecţie; frecventele rupturi de vânt şi zăpadă, în special în pădurile de molid; gradul redus de dotare tehnică a companiilor din domeniul forestier, ceea ce conduce la pierderi de masă lemnoasă şi la degradarea ecosistemelor forestiere; necompensarea pierderilor de venit suferite de proprietarii ale căror păduri sunt supuse restricţiilor de recoltare a masei lemnoase; diseminarea slabă a informaţiilor la nivelul proprietarilor de păduri; lipsa serviciilor de consiliere a acestora în domeniul managementului forestier.

• CC: "Politicul a pătruns adânc în structurile decizionale ale sectorului"

Politicul a pătruns adânc în structurile decizionale ale sectorului forestier, mai arată sursele citate, apreciind că autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură nu a fost organizată după 1990 la nivel de minister şi, prin urmare, nu a fost reprezentată direct la nivelul Guvernului. Frecventele reorganizări administrative fac imposibilă implementarea unei strategii de perspectivă, iar "guvernele care s-au succedat de-a lungul celor 20 de ani nu şi-au asumat o politică coerentă şi consecventă în domeniul silviculturii", potrivit raportului CC, care arată: "Lipsa unei informaţii certe şi actuale nu permite fundamentarea deciziilor de politică şi management forestier şi nici eficientizarea controlului regimului silvic şi de prevenire a introducerii în piaţă a lemnului cu provenienţă ilegală. De asemenea, nu este posibilă îndeplinirea obligaţiilor asumate de România prin semnarea şi ratificarea unor tratate internaţionale, precum şi a celor care derivă din regulamentele şi directivele europene".

• La începutul lui 2014, suprafaţa pădurilor era cu 5.500 ha mai mică decât în 1957

Referitor la derularea Programului de împădurire a terenurilor degradate, finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), s-a constatat că din 7.048 ha contractate ca să fie împădurite, numai pe 41 ha s-a atins starea de masiv şi numai pentru 2.836 ha există controale anuale de regenerări avizate de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, prin care se confirmă reuşita plantaţiei fără să fie încheiate lucrările. Pentru diferenţa de 4.171 ha, la nivelul anului 2013 nu se cunoştea cu exactitate de către AFM care este starea reală a lucrărilor de împădurire executate.

Conform programului naţional de împădurire elaborat de Ministerul Agriculturii în anul 2004, necesarul de perdele forestiere de protecţie în România este de 300.000 ha. Aceasta presupune asumarea de către autorităţile publice a unor programe pe termen lung, cu obiective ferme pe etape şi cu finanţări continue.

Deşi au fost aprobate studii de fundamentare a necesităţii înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie pentru 50.600 ha şi au fost întocmite documentaţii tehnico-economice pentru 20.000 ha, acestea nu au fost transpuse în practică, arată raportul Curţii de Conturi.

În perioada 2005-2013, au fost înfiinţate doar 388 ha perdele forestiere, astfel încât la începutul anului 2014, suprafaţa perdelelor forestiere de la noi era cu 5.500 ha mai mică decât în anul 1957.

O tendinţă alarmantă de diminuare a fondului forestier naţional o constituie transformarea, după defrişare, a terenurilor forestiere în terenuri agricole sau păşuni, subliniază raportul.

• Raportul CC: "60% din suprafeţele afectate de tăieri ilegale şi de acţiunea factorilor biotici şi abiotici au rămas neregenerate"

Cu toate că regenerarea pădurilor este esenţială pentru asigurarea continuităţii acestora, în România nu există o inventariere a suprafeţelor neregenerate în termenul legal de două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă, susţine Curtea de Conturi.

Potrivit raportului întocmit de aceasta, aproape 60% din suprafeţele afectate de tăieri ilegale şi de acţiunea factorilor biotici şi abiotici au rămas neregenerate. În cea mai mare parte, aceste suprafeţe de fond forestier nu mai pot fi recuperate decât prin împădurire, ceea ce presupune eforturi financiare substanţiale.

Unele controale efectuate prin sondaj au relevat faptul că întinse suprafeţe de teren forestier au devenit inapte pentru împădurire, în special în urma exploatărilor petroliere şi de extracţie a minereurilor.

Motivul invocat cel mai frecvent pentru neîmpădurire îl constituie lipsa de fonduri, însă această motivaţie nu are acoperire deoarece Codul Silvic prevede obligativitatea constituirii fondului de conservare şi regenerare, precizează raportul citat.

"În general, harta neregenerărilor de pădure se suprapune peste cea a tăierilor ilegale, în urma cărora nu se constituie nici fondul de conservare şi regenerare. Judeţele cele mai afectate de aceste fenomene sunt Suceava, Bacău, Neamţ, Maramureş, Mureş, Botoşani, Argeş, Dolj şi Harghita", subliniază Curtea de Conturi.

România are în jur de 3,5 milioane ha de terenuri agricole degradate, dintre care 2 milioane ha cu degradare pronunţată care nu mai pot fi utilizate în scopuri agricole. Majoritatea acestor terenuri pot fi ameliorate prin împădurire, ceea ce înseamnă că se dispune de un spaţiu de extindere a suprafeţelor cu vegetaţie forestieră ce poate fi inclusă, în bună măsură, în fondul forestier naţional.

Curtea de Conturi subliniază: "Introducerea în circuitul forestier a celor 2 milioane ha de terenuri degradate constituie un imperativ al oricărei politici forestiere, cel puţin din următoarele motive: condiţiile de relief, de substrat litologic şi de climă din România impun ca procentul de împădurire a suprafeţei ţării să se situeze între 36-40%; corectarea unor erori grave din trecut, prin care s-au defrişat peste 2 milioane ha de pădure, reducându-se gradul de împădurire de la 36-38% în sec. XIX la 27,4% în prezent; echilibrarea distribuţiei pădurilor pe zone de relief, întrucât în zonele de câmpie gradul de împădurire este foarte redus, iar această zonă este cea mai vulnerabilă la agresiunea factorilor de mediu; prin funcţiile lor de protecţie, pădurile contribuie la ameliorarea condiţiilor de mediu, cu efecte economice şi sociale considerabile".

CC arată că una din problemele de fond ale legislaţiei actuale din domeniul forestier este nedefinirea clară a ceea ce înseamnă prejudiciu adus pădurii. În lipsa unei astfel de clarificări, în majoritatea cazurilor, prejudiciul adus pădurii este interpretat ca un prejudiciu patrimonial, în dauna deţinătorului pădurii. În această interpretare, atunci când faptele ilicite sunt făcute de proprietari sau de conivenţă cu aceştia, ele nu mai sunt considerate ca reprezentând un pericol social, deoarece nu mai există o consecinţă patrimonială.

"În viziunea actuală a legislaţiei româneşti şi a autorităţilor publice, a nu asigura regenerarea pădurilor reprezintă o faptă cu pericol social ce poate fi sancţionată cu o amendă, similar cu cazul < tulburării liniştii publice >", precizează raportul CC.

• CC: "Cele 2 milioane ha de terenuri agricole degradate ar fi împădurite în 1000 de ani, în ritmul actual"

Primul program naţional de împădurire a fost elaborat în anul 2004 şi prevedea împădurirea a 2,053 milioane ha până în anul 2035. Al doilea program de acest gen, elaborat în anul 2010, prevedea ca până în anul 2035 să fie împădurite 422.000 ha (de aproape 5 ori mai puţin decât obiectivul fixat prin Legea nr. 46/2008). Acest program a fost actualizat în anul 2013, iar obligaţia de împădurire, la orizontul anului 2035, a fost diminuată la 229.000 ha.

În perioada 2005-2013 era prevăzută împădurirea a 156.000 ha de terenuri degradate, din care au fost împădurite efectiv 18.500 ha, adică de 8,5 ori mai puţin. Cu o medie anuală de împădurire de 2000 ha, cele 155.900 ha prevăzute pentru împădurire până în anul 2035 vor fi împădurite în următorii 78 de ani. Având în vedere că România are 2 milioane hectare de terenuri agricole degradate ce urmează să fie împădurite şi luând în considerare acelaşi ritm de împădurire, ar fi necesari circa 1000 ani.

Autorii raportului ajung la concluzia că blocajul în împădurirea terenurilor degradate va persista, împădurirea terenurilor degradate realizându-se în principal pe terenuri aparţinând statului şi unităţilor administrativ teritoriale şi într-o măsură mai mică pe terenurile aparţinând unor forme asociative tradiţionale.

În situaţia în care, începând cu anul 2014, nu se constituie noi perimetre de ameliorare şi nu se suplimentează finanţările, acestea limitându-se numai la asigurarea resurselor financiare pentru continuarea investiţiilor începute, până în 2020 vor mai fi împădurite 13.000 ha de terenuri degradate, suprafaţă mult inferioară celei prevăzute în ultima variantă a Programului naţional de împădurire (55.000 ha), care a operat o drastică diminuare a obiectivelor prevăzute pentru anul 2020, în programul elaborat în anul 2010, preconizează Curtea de Conturi, adăugând: "Perspectivele finanţării programelor de împădurire nu sunt deloc încurajatoare dacă nu se fac corecţii substanţiale ale politicilor adoptate până în prezent".

• Peste 820.000 de proprietari de păduri

Prin retrocedarea pădurilor, fondul forestier s-a fărâmiţat excesiv, fiind înregistraţi peste 820.000 de proprietari, dintre care 800.000 deţin proprietăţi sub 30 ha, media situându-se în jurul a 1,5 ha de proprietate, potrivit Curţii de Conturi.

În aceste condiţii, administrarea în regim silvic a micilor proprietăţi forestiere devine imposibilă fără sprijinul financiar al statului, apreciază sursele citate, menţionând că în lipsa acestei susţineri "creşte presiunea asupra pădurii prin tăieri necontrolate şi abandonarea terenurilor forestiere după recoltarea masei lemnoase, fără a se efectua lucrări de regenerare, de întreţinere şi de conducere a arboretelor".

Raportul Curţii de Conturi subliniază constatarea unei creşteri a nivelului tăierilor ilegale de arbori, respectiv a pagubelor produse din tăieri ilegale în domeniile silvice Giurgiu, Constanţa, Călăraşi, Covasna, Sibiu, Bihor, Prahova, Neamţ, Alba, Ilfov, Arad.

Principala cauză a acestui fenomen o constituie executarea necorespunzătoare a activităţilor de pază, precum şi a atribuţiilor de control al activităţilor din domeniul forestier, potrivit CC. O altă cauză specifică zonelor cu infracţionalitate crescută la regimul silvic este sărăcia populaţiei din mediul rural. De asemenea, s-a constatat existenţa situaţiilor de păşunat abuziv în fondul forestier, în număr relativ redus, cea mai importantă cauză fiind ineficienţa măsurilor legale întreprinse de personalul silvic (Constanţa, Prahova, Hunedoara, Vrancea, Olt, Sibiu, Timiş, Suceava, Brăila, Ilfov, Ialomiţa).

Confruntate cu defrişările masive şi cu fenomenul de brăcuire (tăierea lemnului bun dintr-o pădure) progresivă a pădurilor, autorităţile au admis necesitatea reglementării unor forme de sprijin financiar din partea statului pentru proprietarii de păduri.

Începând cu 1 ianuarie 2010, acordarea unor fonduri de la bugetul de stat pentru sprijinirea proprietarilor privaţi de pădure trebuie analizată şi din perspectiva legislaţiei europene, întrucât perioada de tranziţie de trei ani negociată prin Tratatul de aderare al României la UE a încetat.