Arma şi larma

Dacă moţiunea de cenzură e o armă prin care Parlamentul îşi exprimă neîncrederea şi obligă guvernul la demisie, larma pe care a produs-o maşinaţiunea politico-constituţională cu efect întârziat pusă în scenă de PSD a creat alte fisuri în eşafodajul instituţional. Dincolo de fragilitatea maladivă a guvernării într-o ţară în care instituţiile politice ale pluralis­mului (Parlament, Guvern, partide) sunt privite cu o ostilitate crescândă, situaţia justiţiei, după o vremelnică reabilitare în 2005, a devenit îngrijorătoare. Iar cauza este în primul rând de natură politică. Parodia anticorupţiei - interpretată fără talent, dar cu mult patos - a reuşit să decredibilizeze, prin politizarea indusă, puterea justiţiei. Lipsită de sprijinul populaţiei, justiţia redevine un teren de dispută politică. Şi, dacă politicienii ro­mâni mimează îngrijorarea, pentru instituţiile europene, situaţia devine critică. O afirma, în stilul său diplomatic, şi Leonard Orban într-un recent interviu pentru Mediafax. Dacă "ultimele evoluţii de pe scena politică românească, în special în domeniul justiţiei, sunt de natură să creeze serioase îngrijorări pentru Comisia Europeană", înseamnă că bruma de credibilitate de care ne mai bucuram a fost risipită. Asaltul tăcut la care a fost supus PNA, care a culminat cu subtila amputare a puterilor acestuia prin modificările constituţionale din 2003 s-a trans­format, după apariţia DNA, într-un război fără menajamente. De la formula procedurală încercată în Senat pe la începutul lui 2006, prin care DNA urma să fie desfiinţat de fapt la atacurile concertate din ultima vreme evoluţia a fost constantă. Şi, pe măsură ce ne apropiem de anul electoral, nervozitatea creşte. Dar, cum nu există fum fără foc, îndoiala a cuprins pe mulţi. Şi, chiar dacă proba nu a fost încă prezentată, incertitudinea şi-a făcut efectul: suspiciunea a ruinat credibilitatea justiţiei române.

Aşa că, prin efectul conflictului şi al mediatizării sale justiţia a fost redusă de la principiul de fundament al statului de drept la rolul de anexă a spaţiului politic. Din putere, justiţia a devenit o autoritate între altele aflată în bătaia vânturilor. Şi cum vremurile politice sunt vijelioase, tornadele repetate au compromis toate eforturile de reabilitare a justiţiei din ultimii patru ani. În aceste condiţii fie că va trece, fie că nu moţiunea de cenzură, răul a fost făcut deja. Partidele nu sunt credibile, deci nu pot asigura vreun suport pentru o reformă reală.

Fragilitatea "majorităţii" parlamentare, fragmentarea opoziţiei, avatarurile majorităţii antiprezidenţiale au determinat o instabilitate politică de tip special. Cu un sprijin parlamentar de doar 20%, fără un acord de guvernare viabil, guvernul trăieşte iluzia guvernării. Iar PSD, după ce iniţial întreţinuse această iluzie prin votul său la investirea guvernului Tăriceanu II, încearcă acum să o spulbere. Este însă în interesul majorităţii antiprezidenţiale, din care PSD nu s-a retras formal, să îi asigure lui Traian Băsescu mijloacele pentru preluarea controlului instituţional? Cu toată larma provocată, moţiunea PSD pare să aibă un viciu de concepţie. Până acum, consecinţele sale "devastatoare" au afectat, prin efectele perverse, mai mult justiţia decât scena politică. Iar PSD, în loc să fie, conform scenariului, beneficiarul moţiunii, îşi rezervă doar rolul de prestator de servicii politice pentru terţi. Căci, dacă miza reală a moţiunii nu este căderea guvernului, ci organizarea alegerilor anticipate, PSD nu va putea profita de oportunitate. Orice compromis negociat în spatele uşilor închise în vederea organizării alegerilor parlamentare anticipate la data alegerilor locale va fi anulat de facto de desfăşurarea, deja previzibilă, a referendumului pentru votul uninominal pe 25 noiembrie, odată cu alegerile europene. După ce o nouă ierarhie politică va primi confirmarea votului, iar prezenţa la urne va fi crescută spre 50%, prin asocierea celor două scrutine se va legitima noua stare a lucrurilor politice, iar orice înţelegere de culise va cădea. Atunci arma îşi va fi făcut efectul, iar larma va fi încetat. Dar învingătorii vor fi stăpâni peste un teatru de război în ruine. Şi nici una dintre puterile statului nu va putea garanta reconstrucţia.