ARMAMENT Cu liniste şi pace despre arme şi război

Dintre toate activităţile cărora oamenii le-au dedicat constant, de-a lungul istoriei, timp, masive resurse materiale şi umane, de inteligenţă şi imaginaţie, războiul rămîne, de departe, cea mai puţin înţeleasă. În ciuda unei vaste literaturi scrisă de cei interesaţi să găsească legile "eterne" ale victoriei/înfrîngerii în confruntările militare; în ciuda unei şi mai largi risipe de hîrtie şi idei pe care istoricii, începînd de la antici şi pînă astăzi o fac, cu speranţa că cei din viitorime vor învăţa lecţiile de nerepetat, dar mereu repetate ale războaielor; în ciuda literaturii umaniste anti-războinice şi a celei, tot umanistă, care glorifică faptele extraordinare de război, marile şi simplele întrebări despre arme şi utilizarea lor în conflicte umane rămîn fără răspunsurile capabile să atingă gradul de precizie al propoziţiilor ştiinţei. Cînd şi în ce condiţii încep războaiele? Ce rol joacă în dinamica războaielor invenţiile şi structurile economice din care se nasc mereu noi şi tot mai multe arme, din preistorie şi pînă astăzi? Care este natura relaţiei între război şi dezvoltare? Sunt sau nu crizele sociale producătoare de războaie, sau dimpotrivă războaiele angrenează marile crize sociale? Ce tipuri de războaie pot confrunta societăţile şi care este cel mai probabil la un moment dat? Sunt războaiele "civile" tot una cu războaiele dintre cetăţi/state/naţiuni? Produc ideologiile (politice şi religioase) războaie sau sunt doar un simplu adjuvant, util şi necesar? Sunt războa­iele doar mijloace violente pentru rezolvarea banalei probleme a competiţiei pentru redistribuirea puterii şi a resurselor într-un sis­tem dat de interacţiune, local sau global, sau au şi alte funcţii esenţiale? De ce acceptă societăţile umane, decidenţii politici, cu atîta uşurinţă, aceste uriaşe distrugeri de vieţi şi resurse sociale, doar din lăcomie, dintr-o exacerbată semeţie, din interese meschine legate de schimbarea tablei de şah a puterii sau există şi alţi factori care favorizează şi declanşează manifestările beligerante? Ce rol joacă deciziile semi-raţionale, non-raţionale sau iraţionale, colective şi individuale, în declanşarea şi desfăşurarea războaielor? Există legături indestructibile, fundamentale şi de neînlăturat, între datele bio-psiho-noologice ale fiinţei umane şi război? Este posibil un război care să pună capăt tuturor războaielor viitoare? Este posibilă o pace care să pună capăt tuturor războaielor viitoare? Lista întrebărilor este lungă, iar deficitul răs­punsurilor definitive, masiv!

Dacă generaţia care s-a născut după cel de-al doilea război mondial a trăit spaima războiului nuclear definitiv, care ar fi putut preface întreaga planetă în cenuşă şi a găsit căile să îl evite, lumea de după războiul rece a cultivat pentru o vreme iluzia că războiul, în general, a devenit caduc. Pacea era cea care trebuia reorganizată! Realitatea a refuzat să se supună acestei predicţii, iar numărul conflictelor aşa-zise locale, interne, civile, niciodată declarate ca războaie sau considerate războaie în toată regula este mai mare, în această perioadă, decît în oricare alta din istoria secolului XIX sau XX. La fel şi numărul victimelor, mai ales civile. Şi, cu toate acestea, societăţile industrializate, semi-industrializate şi hiper-industrializate nu încetează să producă arme, să le stocheze şi să utilizeze o parte din ele în diferite tipuri de conflicte. În consecinţă, aparatul tehnico-ştiinţific şi economic care produce uneltele războiului, constituie în mai toate economiile lumii o componentă care se încăpăţî­nează să nu dispară. De unde şi bătălia acerbă, dusă pe teren politic, mediatic şi al informaţiilor/intelligence pentru "pieţele de armamament". O bătălie care a fost împinsă pînă în teritoriul "evenimentelor create", aşa numitele "conflicte de consum", confruntări militare al căror principal scop este consumul intens de armament şi muniţii. Tot acest tablou capătă o coloratură încă şi mai specială, în contextul uriaşei crizei financiar-economice în care lumea s-a prăbuşit, aproape fără să bage de seamă. Cea mai mare putere a lumii a acumulat cea mai mare datorie externă din istoria sa şi a declanşat marele joc al prăbuşirii (controlate?) financiar-economice, timp în care alocă doar pentru activităţile Ministerului Apărării, anual, circa 500 de miliarde de dolari!

La polul celălalt, un stat dintre cele mai mici ale lumii acumulează o datorie care depăşeşte de cîteva zeci de ori capacităţile sale de a creea bunuri şi servicii pe seama cărora şi-ar putea eventual plăti împrumuturile. În plin proces de creştere a datoriei sale suverane, statul cu pricina face masive împrumuturi internaţionale, de ordinul miilor de milioane de dolari pentru a achiziţiona sisteme militare - de la avioane de luptă şi submarine, la mijloace de transmisiuni şi anti-aeriene. Sunt realităţi ale unei lumi care pare ieşită din ţîţîni, în care ceea ce este raţional şi ceea ce este ne-raţional, ori de-a dreptul iraţional, pare să se bucure de acceaşi şansă de a deveni realitate! Poate nu întîmplător, în ultimele luni, cuvîntul război (nu se ştie ce fel şi între cine, iar lipsa de precizie nu pare să deranjeze prea mult!) s-a aflat pe buzele unor politicieni proeminenţi, ori analişti economici şi politici din lumea de la Răsărit, ori de Apus.

Un bun motiv ca, dacă sunteţi proprietarul unei fabrici de armament, să nu o închideţi chiar acum, în ciuda performanţelor la zi, mai proaste, iar dacă aveţi acţiuni la vreo întreprindere din domeniu să nu le lichidaţi precipitat!