Titlurile "Artego" Târgu Jiu (simbol ARTE) au adus investitorilor cele mai mari câştiguri, în perioada 9 aprilie - 9 mai, de 48,64%.
Profitul net înregistrat de societate anul trecut a fost de 4,349 milioane lei, din care societatea va plăti dividende în valoare de 2,368 milioane lei. Rezultatul net raportat de companie în 2010 a fost de 2,279 milioane de lei.
"Artego" Târgu Jiu a înregistrat, în 2011, venituri totale de 218,52 milioane lei, în creştere faţă de nivelul din anul precedent de 181,78 milioane de lei. De asemenea, cheltuielile totale au avansat, în perioada analizată, la 213,03 milioane de lei, de la 178,45 milioane de lei.
Capitalul social al "Artego" Târgu Jiu este de 24.873.442 lei, divizat în acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei/unitate.
Acţionarul principal al companiei este Asociaţia Salariaţilor "Artego", care deţinea, la ultima raportare, 70,04% din titlurile ARTE.
Principalii indici bursieri s-au depreciat în perioada analizată. Indicele BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea", a scăzut cu 1,31%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, s-a depreciat cu 0,90%, iar indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a crescut cu 0,57%.
Fondul "Certinvest Short Fund" a adus in-vestitorilor câştiguri de 3,75%.
Tradiţionaliştii care au preferat, pe 9 aprilie, să constituie depozite în euro, la "ATE Bank", au obţinut randamente de 0,29%. Investitorii care au ales să-şi ţină banii în depozite în lei, la "ATE Bank", au înregistrat pierderi de 0,50%.
Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregistrat deprecieri ale economiilor de 1,08%.
Cotaţia aurului a scăzut cu 1,40% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 174 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1.591 dolari.
• Precizare:
- Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
- Fondurile de investiţii luate în calcul pentru aceas-tă analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.