Aurul şi-a temperat creşterile în ultima lună

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 17 martie 2010

Aurul şi-a temperat creşterile în ultima lună

Metalul galben şi-a frânat creşterile în ultima vreme, preţul acestuia coborând uşor, în perioada 15 februarie - 15 martie, cu 0,32%, investitorii reorientându-se tot mai mult către alte tipuri de plasament. În ţara noastră, un gram de aur valorează în prezent peste 105 lei, potrivit da-telor BNR.

Titlurile companiei "Aerostar" Bacău (simbol ARS) au adus cele mai bune randamente de pe Bursă în perioada analizată, cotaţia acestor acţiuni înregistrând un avans semnificativ, de-păşind 46%, pe fondul speculaţiilor du-pă ce compania a anunţat că va dis-tribui dividende.

Plasamentele în unităţile fondului "FDI Bancpost Plus", administrat de EFG Eurobank, s-au apreciat şi ele semnificativ, comparativ cu moneda europeană, reprezentând cea mai bună ofertă de pe piaţă, din sectorul fondurilor mutuale. Astfel, cei care ar fi achiziţionat astfel de instrumente, luna trecută, ar fi obţinut un plus de 16,90% peste suma investită, dacă s-ar fi hotărât, luni, să-şi retragă banii.

Ceva mai puţin ar fi câştigat tradiţionaliştii care au pariat, în intervalul 15 februarie - 15 martie, pe depozitele în euro la "ATE Bank", Carpatica, Alpha Bank, Garanti sau Marfin Bank. Persoanele care s-au orientat către aceste bănci au obţinut un plus de 0,27% la suma depusă, cel mai mult comparativ cu restul băncilor.

Tot pe plus s-au găsit, la 15 martie, şi cei care au făcut, în urmă cu o lună, depozite în lei la "MKB Romexterra Bank. Investitorii au putut obţine un profit de 1,47% din suma depusă, în cazul în care şi-ar fi retras banii cu două zile în urmă.

Persoanele care au preferat, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat un câştig de 0,67%, în contextul în care moneda naţională şi-a majorat considerabil terenul câştigat în faţa monedei europene.

Au raportat câştiguri şi cei care au ales ca plasament indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, acesta consemnând o apreciere de 12,12%. În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 2,90%, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de pe Bursă, a urcat cu 8,76%, în perioada analizată.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sarbu, mai da si o idee, nu mai copia tot ce a fost ca asta pot vedea si eu. Copiati date si dati declaratii de la altii, altceva nu faceti!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb