Automobile Dacia: proiect de 57 milioane lei implementat la Mioveni

C.P.
Companii #Auto / 27 decembrie 2010

În data de 23 decembrie 2010 a avut loc, la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri semnarea Contractului de finanţare a proiectului S.C. Automobile Dacia S.A. - "Diversificarea producţiei S.C. Automobile Dacia S.A. prin introducerea în fabricaţie a unui bloc motor destinat noii familii de motoare".

Proiectul are o valoare totală de 57.126. 497 lei şi beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 20.000.000 lei, aceasta reprezentând valoarea maximă posibilă a fi obţinută în cadrul operaţiunii de investiţii productive pentru întreprinderile mari - Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", co-finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

Proiectul va fi implementat în localitatea Mioveni, judeţul Argeş - Regiunea Sud-Muntenia şi se va derula pe o perioadă de 36 luni.

Obiectivul general al acestui proiect este să contribuie la creşterea productivităţii S.C. Automobile Dacia S.A cu asigurarea principiilor dezvoltării durabile şi reducerea decalajelor faţă de productivitatea medie la nivelul Uniunii Europene.

Acest contract de finaţare este primul semnat în cadrul celui de-al doilea apel dedicat investiţiilor în întreprinderi mari, în cadrul căruia vor fi finanţate 45 de proiecte, ce vor beneficia de finanţare nerambursabilă prin POS CCE în valoare de 515.362.527 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb