Autorităţile locale pot depune de astăzi cereri de finanţare pentru programul "Casa Verde"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 iulie 2009

Autorităţile locale care vor să primească finanţări de la stat pentru sisteme ce folosesc energie solară, geotermală şi eoliană pot depune începând de astăzi dosare în cadrul programului demarat de Ministerului Mediului, potrivit datelor publicate de site-ul Administraţiei Fondului de Mediu (AFM).

Prima sesiune, pentru care au fost alocate 150 milioane lei, se va derula în perioada 15-31 iulie, iar a doua sesiune, de 160 milioane lei, va avea loc între 1 şi 15 septembrie.

Printre documentele pe care unităţile teritorial-administrative trebuie să le depună pentru participarea la acest program în contul asociaţiilor de proprietari sau de locatari se numără şi un studiu de fezabilitate, care trebuie să cuprindă explicit consumul lunar de apă rece şi caldă menajeră, certificat de documentele de plată şi numărul de utilizatori, exceptând acorduri şi autorizaţii.

Solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii de eligibilitate, printre care să nu înregistreze obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat, să deţină contribuţia proprie în vederea implementării proiectului şi să aibă în administrare sau în proprietate imobilul pe care urmează să se implementeze proiectul ori a încheiat un contrat de mandat, în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care solicită finanţare pentru asociaţiile de proprietari sau locatari.

Potrivit AFM, cuantumul finanţării nu poate depăşi 4 milioane lei pentru primăriile cu un număr de locuitori mai mare de 100.000, 3 milioane lei pentru cele care au între 50.000 şi 100.000 de locuitori, 2 milioane lei pentru cele care au între 20.000-50.000 de locuitori, 1 milion lei pentru cele care au între 3.000 şi 20.000 de locuitori, respectiv 500.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu mai puţin de 3.000 de locuitori.

Vineri, Consiliul Local Braşov a votat o serie de hotărâri pentru includerea unor obiective aparţinând municipalităţii în proiectul guvernamental Casa Verde, urmând ca pe aceste clădiri să fie instalate panouri solare, suma totală alocată pentru aceste proiecte fiind de 1,13 milioane lei. Clădirile incluse în proiect sunt Căminul pentru Persoane Vârstnice, Căminul pentru Persoane fără Adăpost şi Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibaşi".

Ministerul Mediului a anunţat că ţinta programului este de îmbunătăţire a calităţii aerului, apei şi solului, prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră, precum şi stimularea utilizării sistemelor care folosesc în acest sens sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

România va trebui ca în 2020 să producă 24% din energie din resurse regenerabile, cu 6 puncte procentuale mai mult decât obţine în prezent din hidroenergie şi biomasă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb