AZI, ÎN FAŢA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR Protest pentru demiterea conducerii Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa

A.C.
Companii #Transporturi / 26 martie 2015



Protest pentru demiterea conducerii Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa

Iulian Matache, MT: "Schimbarea conducerii CN APM nu poate fi doar rezultatul protestelor în stradă"

Burlacu (FNSP), după negocieri: "Am fost duşi cu vorba"

Preşedintele FNSP: "Guvernului nu-i pasă de angajaţii din port"

600 de persoane, prezente la proteste

------

Actualizare 17:49 "Datele de trafic ale CN APM Constanţa sunt reale, oficiale şi stau la baza statisticilor naţionale şi europene"

Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" SA transmite că datele pe care le înregistrează CN APM SA Constanţa sunt oficiale, clare şi stau la baza informaţiilor cu care lucrează Institutul Naţional de Statistică, fiind corelate cu cele ale Eurostat - Oficiul de Statistică al Uniunii Europene.

CN APM face aceste precizări după ce "a fost acuzată, tendenţios, că pentru elaborarea Master Planului Portului Constanţa a pus la dispoziţia consultantului date de trafic nereale".

Potrivit Companiei, colectarea datelor se desfăşoară pe baza Directivei 42/2009/CE a Parlamentului European, privind raportările statistice la transportul maritim de mărfuri şi pasageri, respectiv conform regulamentelor europene şi a metodologiei Eurostat.

CN APM SA colectează şi înregistrează datele de trafic de mărfuri în sistemul informatic propriu din cele trei porturi pe care le administrează. Datele de trafic se înregistrează pe ambele moduri de navigaţie, maritim şi fluvial, respectiv pe fiecare operator în parte, pe tipuri şi grupe de mărfuri.

Traficul de mărfuri reprezintă totalitatea mărfurilor încărcate şi descărcate pe, respectiv, de pe nave, nefiind luate în evidenţă manipulările de marfă din interiorul portului.

Colectarea datelor de trafic este un proces complex prin care se corelează informaţiile provenite de la operatorii portuari cu cele declarate de agenţii navelor în documentele oficiale, depuse conform Convenţiei FAL. Totodată, datele de trafic înregistrate pe fluvial sunt foarte precise şi se obţin cu colaborarea CN Administraţia Canalelor Navigabile SA şi a căpităniilor de port. Navele intrate la operare şi manevrele navelor sunt monitorizate cu ajutorul sistemului Vessel Traffic Service (VTS), sistemul de monitorizare maritimă al Autorităţii Navale Române.

Zilnic, este transmis către autorităţile vamale buletinul informativ al CN APM SA care cuprinde toate navele şi cantităţile de mărfuri operate în porturile maritime, informaţii corespunzătoare conosamentelor care însoţesc transportul mărfurilor.

Datele de trafic referitoare la mărfuri şi nave înregistrate de CN APM SA sunt comunicate periodic la Institutul Naţional de Statistică, instituţie care colectează date într-un mod unitar de la toate porturile din ţară.

Institutul Naţional de Statistică, prin proceduri statistice specifice, corelează informaţiile inclusiv cu cele puse la dispoziţie de ţările membre UE, iar în cazul semnalării unor discrepanţe sau neclarităţi, acestea ne sunt comunicate şi se efectuează corecţii.

(E.D.)

---

Actualizare 17:25 Iulian Matache, MT: "Schimbarea conducerii CN APM nu poate fi doar rezultatul protestelor în stradă"

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Iulian Matache, a discutat astăzi cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi patronale din Portul Constanţa, cărora le-a explicat că o eventuală schimbare la nivelul conducerii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime nu poate fi doar rezultatul protestelor în stradă.

Iulian Matache s-a întâlnit astăzi cu delegaţia organizaţiilor sindicale şi patronale din Portul Constanţa, care au organizat în cursul zilei un protest în faţa sediului Ministerului Transporturilor.

Principala revendicare a protestatarilor a fost revocarea mandatului membrilor Consiliului de Administraţie, cât şi a conducerii executive a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM S.A.).

De la începutul anului, această problemă ridicată de organizaţiile sindicale şi patronale din Portul Constanţa a fost discutată în cadrul mai multor întâlniri pe care aceştia le-au avut cu conducerea Ministerului Transporturilor, atât la nivel de ministru, cât şi la nivel de secretar de stat cu atribuţii pe domeniul naval.

Pentru o mai bună înţelegere a lucrurilor, MT precizează că în cazul CN APM SA, membrii Consiliului de Administraţie (CA) sunt numiţi de Adunarea Generală a Acţionarilor, după parcurgerea procedurii de selecţie prevăzută de OUG nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Ulterior numirii, între fiecare societate şi membrul CA sau Directorul General se încheie contracte de mandat prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor.

În mod punctual, pentru CN APM SA, contractele de mandat cu fiecare membru al Consiliului de Administraţie au fost încheiate în data de 04.02.2013, termenii şi condiţiile răspunderii părţilor, precum şi condiţiile revocării, fiind expres prevăzute de art. 8 şi 9 din Contractele încheiate de părţi, cu modificările şi completările ulterioare.

Până în prezent, Ministerul Transporturilor nu a primit niciun document, adresă ori analiză din partea AGA CN APM SA , care să conducă la revocarea administratorilor sau a conducerii executive a companiei, aşa cum este prevăzut prin contractele de mandat (administrare) încheiate (neîndeplinirea obiectivelor şi/sau a criteriilor de performanţă stabilite, renunţarea la mandat, etc).

Mai mult decât atât, în urma discuţiilor anterioare între patronatele şi sindicatele din Portul Constanţa şi conducerea MT, ministrul Transporturilor a solicitat Corpului de Control extinderea controlului început la CN APM SA. Doar la finalul controlului şi în funcţie de rezultatul înregistrat, Ministerul Transporturilor poate lua măsurile legale ce se impun în acest caz.

Cu toate că există o presiune exercitată de partenerii sociali, atât prin depunerea de memorii la diferite instituţii ale statului, cât şi prin organizarea protestelor stradale, Ministerul Transporturilor precizează că nu poate lua decizii decât cu respectarea legii.

Referitor la revendicările privind Master Planul Portului Constanţa, MT a urmărit corelarea între acest document şi Master Planul General de Transport (MPGT). Astfel, proiectele identificate în Master Planul Portului au fost preluate în MPGT şi prioritizate după criteriul performanţei economice, la fel ca în cazul fiecărui proiect din MPGT. Reamintim şi faptul că Ministerul Transporturilor a supus dezbaterii publice MPGT, oferind posibilitatea operatorilor şi organizaţiilor portuare, specialiştilor din domeniul naval, dar şi societăţii civile, să îşi exprime un punct de vedere în legătură cu acest document strategic de infrastructură.

Ministerul Transporturilor îşi exprimă în continuare disponibilitatea la dialog pentru a rezolva diferendele existente între partenerii sociali şi conducerea CNAPM SA.

(Elena Deacu)

---

Actualizare 13:55 Protestul s-a încheiat. Burlacu (FNSP), după negocieri: "Am fost duşi cu vorba"

Mircea Burlacu, liderul FNSP, a reclamat faptul că reprezentanţii sindicatelor şi patronatului au fost "duşi cu vorba" de oficialii Ministerului Transporturilor.

Afirmaţia a fost făcută după ieşirea de la negocierile cu Iulian Matache (secretar de stat în Ministerul Transporturilor), care au durat o oră.

"Am fost duşi cu vorba. Am primit o nouă amânare. Ne-au spus că vor trimite corpul de control în port, să vadă exact care este situaţia", a spus, nemulţumit, Burlacu.

De asemenea, sindicalistul s-a plâns de faptul că şi astăzi, în Capitală, la fel ca în Portul Constanţa, Garda de Mediu i-a atenţionat pe protestatari că fac prea mult zgomot, "dar Garda de Mediu nu anchetează defrişările şi marii poluatori".

Protestul s-a încheiat la ora 13:30, după două ore şi jumătate.

(Valentin Busuioc)

---

Actualizare 11:49 Preşedintele FNSP: "Guvernului nu-i pasă de angajaţii din port"

Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP), afirmă că "lui Ponta şi Guvernului nu le pasă de angajaţii din Portul Constanţa".

Acesta aminteşte de decizia CCR privind alocarea de acţiuni către Consiliul local al Constanţei. Burlacu acuză că "echipa de conducere a portului, numită de Mazăre, încearcă să transforme portul într-un loc al plăcerilor nocturne, adică din port comercial în port turistic".

"Niciodată nu o să generăm 150.000 de locuri de muncă pentru ospătari, bucătari, curve, peşti şi traficanţi de droguri. (...) Radu Mazăre, ia-ţi oamenii din portul Constanţa!", a afirmat preşedintele FNSP.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, promite noi proteste după Paşte, în faţa Guvernului. Costin cere investiţii în porturile Constanţa, Brăila şi Galaţi, pentru a putea opera anual peste 800 milioane tone de marfă.

-------------

Actualizare 11:11 600 de persoane, prezente la proteste

Aproximativ 500 de persoane din cadrul Organizaţiei Patronale "Operatorul Portuar", aduse în 12 autocare de la Constanţa, şi încă 100 de sindicalişti din Bucureşri protestează în faţa Ministerului Transporturilor pentru demiterea conducerii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Ştefan Muntoiu, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Patronale "Operatorul Portuar", ne-a declarat că cele 12 autocare au fost oprite de către Jandermerie la intrarea în Bucureşti, în jurul orei 10:00, pentru a fi verificate şi escortate până în faţa Ministerului.

Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP) ne-a declarat că cei 100 de oameni din Bucureşti fac parte din Blocul Naţional Sindical.

-------------

Lucrătorii portuari din Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare Constanţa, organizaţie membră a Blocului Naţional Sindical (BNS), protestează în faţa sediului Ministerului Transporturilor din Bucureşti, azi între orele 11:00 - 15:00, arată un comunicat BNS.

"Lucrătorii portuari cer demiterea conducerii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa pentru că prin incompetenţa şi un stil de management abuziv provoacă pierderea locurilor de muncă. BNS şi celelalte federaţii membre BNS sunt alături de colegii din porturi în această acţiune de apărare a drepturilor lucrătorilor", mai arată sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Guvernatilor nu le pasa de noi! Sotul meu munceste in port si ar ramane fara loc de munca daca se implineste planul lui Mazare! Sau ar trebui sa se faca din inginer barman sau chelner?? Sau paznic la cazino...asta e bataie de joc! Romania nu mai are industrie deloc...trebuie sa existe un echilibru intre toate - si turism si industrie si servicii etc

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb