Bastonul de mareşal

Televiziunile sunt lovite, violent, de patriotism în preajma zilei de 1 decembrie. Nu e rău, chiar dacă "boala" nu ţine foarte mult.

Cu telecomanda tremurând în mână, afli că lucrurile nu sunt chiar aşa cenuşii, cum le vezi tu, în privinţa şanselor de a izbândi în viaţă. Pe mai multe canale, generaliste şi de nişă, suntem invitaţi să fim mândri de noi şi de ţara noastră, suntem informaţi că mulţi compatrioţi au reuşit din plin în demersurile lor şi se bucură de recunoaştere internaţională. Afli că se poate. Medici, constructori, muzicieni, scriitori, muncitori oneşti ne sunt perindaţi prin faţa ochilor. Soldatul care a descoperit în raniţa ponosită bastonul de mareşal are tot mai multe chipuri. Dacă munceşti şi ai o voinţă de fier aproape că nu mai contează cine şi cum conduce ţara. Întreaga poveste se desfăşoară într-un crescendo ameţitor. Când crezi că ai ajuns deja pe culmile satisfacţiilor patriotice, încep să fie derulate poveştile de viaţă ale compatrioţilor care s-au întâlnit cu succesul. În acest moment, cărămidă cu cărămidă, construcţia începe să se năruie.

Reuşita s-a produs de cele mai multe ori pe alte meleaguri sau, în cazurile fericite, respectivul personaj a trăit o bună bucată de timp în afara graniţelor după care s-a reîn-tors în patrie, cu o mentalitate complet schimbată şi cu conturile bine garnisite. Aceiaşi oameni, care te invită să rămâi în ţară, să pui umărul, să fii dedicat, să lupţi până la capăt, îţi demonstrează, audio şi video, că de fapt toate poveştile fericite au fost puse în scenă la multe mii de kilometri depărtare de Carpaţi.

Simţi că nu mai înţelegi nimic, că ai picat cu maximă naivitate într-o capcană perversă întinsă de moguli şi politicieni, oameni care au reuşit pe plan local, dar a căror poveste nu este spusă niciodată până la capăt. Din fericire, de pe 2 decembrie lucrurile reintră în normalitate, nu mai eşti bombardat cu atâtea exemple fericite de reuşită în viaţă. Poţi să aştepţi liniştit un miracol de Crăciun.