BEI ar putea acorda în ţara noastră finanţări de până la un miliard de euro în acest an

F. A.
Bănci-Asigurări / 1 aprilie 2011

Banca Europeană de Investiţii (BEI) intenţionează să aprobe în acest an finanţări pentru România cuprinse între 800 milioane de euro şi un miliard de euro, a declarat Matthias Kollatz Ahnen, vicepreşedintele BEI, care a precizat că în prezent există discuţii cu privire la finanţarea a zece proiecte, dintre care unul a fost semnat azi.

El a arătat că aceste proiecte vor viza transportul public, reabilitarea unor centrale termice, eficienţa energetică a clădirilor, cofinanţarea împrumuturilor pentru IMM-uri şi a celor pentru absorbţia fondurilor europene.

"În 2010 am văzut un impact semnificativ al crizei, astfel încât volumul creditelor semnate a fost mai mic, de 410 milioane de euro. (...) Ceea ce trebuie să luăm în considerare este că un nivel adecvat pentru o ţară precum România este cuprins între 800 - 1.000 milioane de euro. În 2008 şi 2009 am depăşit semnificativ acest prag, iar în acest an ţintim din nou finanţări de 800-1.000 de milioane de euro", a afirmat oficialul BEI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3070
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9688
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6543

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb