Boc: Nimeni nu poate promite că salariile şi pensiile vor fi majorate anul viitor

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 noiembrie 2011

Salariile şi pensiile vor fi majorate pe parcursul anului viitor doar dacă economia va permite şi situaţia nu se va înrăutăţi în UE, dar la acest moment nu există garanţii totale că o astfel de creştere va fi aplicată cu siguranţă, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

"Prudenţa este cuvântul de ordine. Dacă economia naţională va permite şi dacă vremurile nu se vor înrăutăţi în Uniunea Europeană, există această posibilitate (majorarea salariilor şi pensiilor-n.r.), pentru că putem merge cu deficitul până la 3% pe ESA, dar în acest moment nimeni nu poate promite sută la sută că acest lucru se va întâmpla cu siguranţă", a spus Boc, citat de Mediafax.

El a arătat că o eventuală majorare a salariilor şi pensiilor nu va încălca Legea responsabilităţii fiscale, deoarece va fi aplicată cu mai mult de şase luni înainte de alegeri.

Guvernul a aprobat, vineri, proiectul de buget pentru anul viitor, într-o formă care nu prevede la acest moment majorări de salarii şi pensii. În schimb, în raportul care însoţeşte proiectul de buget se spune că în situaţia unei evoluţii economice favorabile, Guvernul ar putea aloca aloca 1,7-1,8 miliarde de lei pentru majorarea salariilor, ceea ce înseamnă o creştere a fondurilor de salarii cu 4,5%.

Creşterea pensiilor şi salariilor din sectorul public de la jumătatea anului viitor ar încălca nu mai puţin de cinci prevederi stabilite prin Legea responsabilităţii fiscale, inclusiv interdicţia de a opera astfel de majorări cu şase luni înainte de alegeri parlamentare, apreciază Consiliul Fiscal.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb