BTA: Un producător global va investi 29 milioane de euro într-o nouă uzină amplasată la Ruse

T.B.
Piaţa de Capital / 18 iulie 2023

BTA: Un producător global va investi 29 milioane de euro într-o nouă uzină amplasată la Ruse

Un producător mondial de componente hi-tech pentru sectoarele auto şi industrial va investi în construcţia unei noi facilităţi de producţie amplasată la Ruse, pe malul Dunării, a anunţat marţi Ministerul bulgar al Economiei, conform agerpres.ro.

Cu sediul la Viena, firma Gebauer & Griller va furniza componente hi-tech pentru industria auto din Bavaria. Investiţia planificată este de aproximativ 60 milioane de leva (29 milioane de euro). Numărul de locuri de muncă pe care acest proiect ar urma să le genereze se ridică la aproximativ 400.

Detaliile acestui proiect au fost anunţate cu prilejul unei întâlniri a ministrului bulgar al Economiei, Bogdan Bogdanov, cu directorul general şi cu vicepreşedintele de la Gebauer & Griller, Arno Haselhorst, respectiv Matthias Hornemann. La întâlnire au participat şi vicepremierul din Ruse, Zlatomira Stefanova, şi reprezentantul comercial al Bulgariei în Bavaria, Stefan Yonkov.

Ministrul Bogdan Bogdanov a subliniat faptul că industria auto este unul dintre sectoarele cu cel mai puternic ritm de creştere în Bulgaria şi se numără printre priorităţile autorităţilor pentru atragerea de investiţii. Bogdanov a menţionat faptul că 90% din vehiculele produse în Europa utilizează componente vitale produse în Bulgaria, şi din ce în ce mai multe companii îşi transferă atenţia spre producţia de vehicule electrice.

Investitorul a decis ca în prima fază să construiască la Ruse o uzină cu o suprafaţă de 13.000 de metri pătraţi iar ceremonia de debut al lucrărilor este programată pentru 2023. Finalizarea uzinei şi debutul producţiei este programată pentru vara lui 2024, urmând ca în vara lui 2025 să se ajungă la producţia de masă, a precizat Arno Haselhorst. Pe termen lung, firma Gebauer & Griller are în vedere o investiţie de 29 de milioane de euro şi o creştere a numărului de angajaţi în regim direct până la aproximativ 400, cărora ar urma să li se adauge alte 100 de persoane angajate în afacerile conexe.

Încă de la început, noua uzină se va concentra pe produse pentru renumiţi constructori europeni de automobile. Compania intenţionează să producă subansamble high-tech pentru vehicule electrice produse în Bavaria.

Vicepreşedintele Gebauer & Griller, Matthias Hornemann, a adăugat că este posibilă expansiunea uzinei pe alte segmente de produse astfel încât să fie utilizat potenţialul pieţei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb