BURSELE DIN LUME Pieţele europene revin pe creştere datorită sectorului minier

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 8 iulie 2016

Pieţele europene revin pe creştere datorită sectorului minier

Bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, în baza avansului din sectorul minier.

În acest domeniu, titlurile "Vedanta Resources" Plc s-au apreciat cu 4%, la 472,90 pence, iar cele ale "Rio Tinto" Plc - cu 2,6%, la 2.390,50 pence.

Acţiunile băncii britanice "Barclays" Plc au câştigat 2,7%, ajungând la 135,15 pence. Principalele bănci de investiţii din lume, inclusiv "Goldman Sachs" şi "JPMorgan", l-au asigurat pe ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, că vor ajuta Londra să rămână un centru financiar internaţional de vârf, după Brexit, conform Reuters.

"Decizia Marii Britanii de a părăsi UE prezintă cu certitudine dificultăţi economice pe care suntem hotărâţi să le înfruntăm împreună. Astăzi ne-am întâlnit şi am acceptat să lucrăm împreună pentru a ajuta Londra să-şi menţină poziţia de centru financiar internaţional de vârf", se arată în declaraţia instituţiilor financiare.

Pe de altă parte, potrivit Bloomberg, patru foşti traderi ai "Barclays" au fost închişi în urma scandalului privind manipularea dobânzii Libor.

Acţiunile grupului francez "Danone" SA au înregistrat un avans de 2,7%, la 65,03 euro. Compania preia "The WhiteWave Foods" din SUA.

La ora 16.42 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1,5%, la 6.557,37 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,1%, la 4.131,97.

În SUA, acţiunile au urcat ieri, în deschidere, pe fondul semnelor de stabilitate a pieţei muncii din SUA.

Titlurile "Procter & Gamble" Co., producător de bunuri de larg consum, au urcat cu 0,1%, la 85,14 dolari. Compania este investigată de autorităţile italiene pentru evaziune fiscală, conform unor surse citate de Bloomberg.

Acţiunile "JP Morgan Chase & Co." au înregistrat un avans de 0,7%, la 60,58 dolari. Banca americană ar putea fi obligată să transfere mii de salariaţi în afara Marii Britanii, dacă această ţară îşi va pierde dreptul să ofere servicii financiare în Uniunea Europeană, în urma Brexit-ului, a declarat directorul general al "JP Morgan", Jamie Dimon, citat de cotidianul italian Il Sole 24 Ore.

La ora 09.45, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 2.100,98 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 17.969,20.

Cele mai multe dintre acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, ca urmare a avansului cotaţiilor ţiţeiului.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare producător de petrol din Australia, s-au apreciat cu 2%, la 19,08 dolari australieni, iar cele ale "China Petroleum & Chemical" Corp. - cu 1,9%, la 5,49 dolari Hong Kong.

Acţiunile producătorului de aur "Zijin Mining Group" Co. au urcat cu 4,3%, la 2,93 dolari HK, iar cele ale "Newcrest Mining" Ltd. din Australia - cu 1%, la 26,18 dolari australieni, în baza avansului cotaţiei metalului preţios.

Titlurile "Aeon" Co., companie niponă de distribuţie, au coborât cu 8,2%, la 1.500,5 yeni. Operatorul de supermarketuri a consemnat pierderi în primul trimestru fiscal.

Acţiunile "Tabcorp Holdings" Ltd., firmă australiană de pariuri, s-au depreciat cu 4,4%, la 4,39 dolari australieni (cel mai mare declin din ultimele opt luni), după ce două administraţii locale din Australia au anunţat că vor interzice cursele de ogari.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,7%, la 15.276,24 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney a urcat cu 0,6%, la 5.227,92.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb