Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri în urcare, în contextul în care a fost înregistrat un rulaj de 54,37 milioane de lei (12,08 milioane euro), mai mare decât joi (11,87 milioane euro).
Domnul Marcel Murgoci, director operaţiuni la "Estinvest Focşani", ne-a declarat: "Până în acest moment (n.r. - ieri, în jurul orei 17:30), indicii bursieri sunt cu jumătate de punct în creştere, în ton cu evoluţia existentă pe pieţele externe. Piaţa a început timid, din punctul de vedere al indicelui BET, după care, undeva după ora 11:00, piaţa a crescut, atingând maximul zilei de astăzi (n.r. - ieri, în jurul orei 17:30), de aproximativ 7670 de puncte. Lichiditatea a fost destul de bună, aproape 11,5 milioane de euro, peste media anuală de 7,9 milioane de euro. S-au remarcat, din punctul de vedere al valorii tranzacţionare, în primul rând, acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), cu un schimb de aproape 26 de milioane de lei, aproape 10 milioane de acţiuni, cotaţia înregistrând o creştere de 1,4% faţă de închiderea de ieri (n.r. - joi). Aş putea să mai remarc evoluţia acţiunilor "Electrica" (EL), simbol pe care au fost tranzacţionate aproape 4 milioane de lei, cu o creştere uşoară de 0,7% faţă de închiderea precedentă. Cam toate societăţile din indice au avut evoluţii pozitive, probabil fiind un preambul al sezonului de raportări, care a început de astăzi, dar de săptămâna viitoare, de luni, vor fi zilnic raportări financiare ale multor emitenţi cotaţi la bursă".
Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 26,2 milioane de lei, la preţul de 2,535 lei/acţiune.
Titlurile EL au crescut cu 0,72%, la 14,08 lei/unitate, în urma unui rulaj de 4,25 milioane de lei.
Tot vineri, au fost schimbate acţiuni "OMV Petrom" (SNP) de 3,96 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,2835 lei/unitate, în apreciere cu 0,18%.
Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Fondul Proprietatea" (FP), cu un rulaj de 3,64 milioane de lei. Cotaţia FP a urcat cu 0,56%, ultimul preţ fiind de 0,895 lei/unitate.
Pe piaţa "deal" au fost înregistrate două tranzacţii, cu titluri TLV, însumând 3,38 milioane de lei, la aceleaşi preţ şi cu aceeaşi variaţie de pe piaţa "regular".
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,54%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a sporit cu 0,56%.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,91%.
Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,58%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un avans de 0,71%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Petrolimportexport" (PEI):+9,89%
2. "VES SA" (VESY): +9,52%
4. "Uztel" (UZT): +6,79%
4. "Uztel" (UZT): +6,79%
5. "SSIF BRK Financial Group" (BRK): +5,65%
•
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Romcab" (MCAB): -9,85%
2. "Oltchim" (OLT): -3,80%
3. "UAMT SA" (UAM): -3,71%
4. "New Europe Property Investments" (NEP): -1,80%
5. "Zenitiva" (ZEN): -1,52%