BVB şi RASDAQ Şedinţă apatică la BVB

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 noiembrie 2014

Şedinţă apatică la BVB

Bursa de Valori Bucureşti a închis luni în scădere uşoară după o şedinţă apatică, în care piaţa s-a aflat pe plus aproape întreaga zi, dar a trecut în teritoriu negativ în ultima jumătate de oră.

Indicii, BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide acţiuni, au închis în scădere cu 0,1%, după ce, la mijlocul zilei, se aflau în urcare cu 0,1%, iar în deschidere au avansat cu 0,2%. BET Plus include cele mai lichide 37 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Valoarea operaţiunilor cu acţiuni s-a situat la 13,34 milioane de lei (3 milioane de euro), cel mai scăzut rulaj din ultimele cinci săptămâni. O activitate mai redusă a fost înregistrată pe 3 octombrie, când au fost perfectate tranzacţii de 13,06 milioane de lei.

Cu transferuri de 6,62 milioane de lei, inclusiv un deal de 425.200 de lei, acţiunile OMV Petrom (SNP) au fost cele mai tranzacţionate şi au încheiat şedinţa în urcare cu 0,3%.

Peste pragul de 1 milion de lei a mai trecut doar Fondul Proprietatea.

Astfel, cu operaţiuni de 2,3 milioane de lei, acţiunile Fondul Proprietatea au variat nesemnificativ şi au închis în creştere cu 0,1%.

Indicii BET-NG, al sectorului energetic, şi BET-FI, compus din SIF-uri şi Fondul Proprietatea, au rămas la acelaşi nivel de la sfârşitul şedinţei de vineri.

Cele cinci SIF-uri au avut o evoluţie mixtă, cu SIF Moldova (SIF2) şi SIF Banat-Crişana (SIF1) în urcare, SIF Muntenia (SIF4) în stagnare, SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5) în scădere.

SIF Banat-Crişana a avut cel mai puternic avans, de 1,2%, în timp ce acţiunile SIF Transilvania şi SIF Oltenia au coborât cu 0,6%.

Cotaţiile celor cinci societăţi de investiţii financiare au fost influenţate vineri şi luni de retragerea prevederii referitoare la eliminarea pragului de deţinere la societăţile de investiţii financiare (SIF), de 5% din totalul acţiunilor, din ultima variantă a proiectului de lege privind modificarea legii pieţei de capital, potrivit Mediafax.

Proiectul iniţial, prezentat la începutul lunii octombrie, prevedea că pragul maxim obligatoriu pentru deţinerile de acţiuni la SIF-uri va fi eliminat, iar acţionarii societăţilor vor avea libertatea să stabilească, dacă doresc, o limită în acest sens. Iniţiatorul proiectului a menţinut prevederea prin care pragul de deţinere la operatorii de piaţă creşte de la 5% la 20% din totalul acţiunilor, mai notează sursa citată.

Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,1%, iar BET-BK a stagnat.

BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb