CASA ALBĂ: Asociaţia Fotografilor de Presă cere protecţie pentru jurnalişti la mitingurile lui Trump

I.M.
Internaţional / 13 februarie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Ministrul britanic de Externe Jeremy Hunt a condamnat atacul unui susţinător al preşedintelui american Donald Trump asupra unui cameraman BBC la un miting de campanie în El Paso, Texas, scrie The Guardian. Şi preşedintele american a condammnat la rândul său, prin purtătorul de cuvânt al Casei Albe, orice act de violenţă îndreptat împotriva oricărui grup de persoane, inclusiv a reprezentanţilor presei.

Întrebat dacă este acceptabil ca Trump să îşi mobilizeze fanii până în punctul în care un cameraman este atacat, Hunt a declarat pentru Sky News: "Nu este niciodată acceptabil ca jurnalişti sau cameramani să fie atacaţi pentru că îşi fac treaba".

Bărbatul, care purta o şapcă cu sloganul de campanie al lui Trump "Să Facem America Măreaţă Din Nou", poate fi văzut cum îl împinge pe cameramanul BBC Ron Skeans pentru ca apoi să fie escortat afară.

Trump a atacat frecvent presa pentru ceea ce el consideră că este o atitudine incorectă în felul în care sunt relatate acţiunile sale, acuzând diverse instituţii media de "ştiri false" şi numindu-le "duşmanul poporului".

"Este o problemă mai amplă aici pentru că anul trecut 80 de jurnalişti au fost ucişi în toată lumea doar pentru că îşi făceau treaba. Suntem foarte îngrijoraţi din acest motiv", a precizat Hunt.

Asociaţia Fotografilor de Presă de la Casa Albă a condamnat atacul şi a afirmat că serviciile secrete, autorităţile locale şi Casa Albă ar trebui să facă mai multe pentru a proteja jurnaliştii la evenimentele lui Donald Trump. Skeans este membru al acestei asociaţii.

"Mai mult, având în vedere că retorica preşedintelui privind jurnaliştii este prea des falsă şi jignitoare, cerem ca el să se abţină de la atacarea nejustificată a jurnaliştilor în discursurile sale din moment ce o astfel de retorică poate să incite la violenţă precum aceasta", a afirmat gruparea într-un comunicat.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a afirmat într-un comunicat că Trump "condamnă toate actele de violenţă împotriva oricărui grup de persoane, inclusiv membrii presei."

"Cerem ca oricine participă la un eveniment să facă acest lucru într-o manieră paşnică şi respectuoasă", a adăugat ea.

BBC a informat că bărbatul l-a împins pe Skeans şi l-a înjurat în timpul mitingului. Într-un videoclip se poate vedea cum bărbatul este reţinut şi apoi dat afară din zonă.

"Eşti bine?", a întrebat Trump după ce a văzut ce s-a întâmplat. "Totul este ok?", a adăugat el.

BBC a informat că a trimis o scrisoare Casei Albe în care a cerut o "analiză a securităţii" pentru jurnalişti la mitingurile lui Trump. Skeans nu a fost rănit grav, a precizat BBC.

Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor l-a criticat, de asemenea, pe Trump: "Este revoltător că un jurnalist a fost atacat în timpul unui discurs prezidenţiale", a afirmat Alexandra Elleberbeck, coordonatorul din America de Nord al organizaţiei, într-un comunicat.

"Cerem preşedintelui Trump să îşi schimbe retorica împotriva presei şi să declare clar că atacurile fizice asupra jurnaliştilor nu sunt acceptabile", a precizat ea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb