Câştigul salariului mediu lunar

Cristian Trîncu
Macroeconomie / 9 februarie 2018

Câştigul salariului mediu lunar

Câştigul salarial mediu brut a fost in luna decembrie 2017 de 3662 lei, cu 6,8 % mai mare decat in luna noiembrie, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2629 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 165 lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică (I.N.S.).

În luna decembrie 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna noiembrie 2017. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 92,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 67,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, între 20,0% şi 35,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), industria metalurgică, tranzacţii imobiliare, între 16,0% şi 20,0% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, alte activităţi extractive, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), telecomunicaţii.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 1,5% şi 3,0% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, transporturiaeriene, fabricarea echipamentelor electrice, alte activităţi industriale, mai arată I.N.S.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+2,9%), respectiv în administraţie publică (+0,6%). Câştigul salarial mediu net, a scăzut în învăţământ (-4,3%) ca urmare a începerii vacanţei şcolare şi reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5156
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8940
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.6995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb