Strabag propune să redefinească viitorul construcţiilor prin digitalizare şi inovaţie
F.D.Companii / 25 septembrie
S.B.Politică / 9 septembrie
Preşedintele Senatului, liberalul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, la Sebeş, că şcoala românească nu are voie să rămână în urma realităţilor sociale şi economice, informează Agerpres.
S.B.Miscellanea / 29 iulie
Rewilding România obţine susţinere şi finanţare de 74.700 euro, prin Programul Open Rivers, şi demarează un nou proiect care vizează refacerea conectivităţii longitudinale a râurilor şi a biodiversităţii în Carpaţii Meridionali.
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 16 iulie
Reporter: Cum apreciaţi infrastructura rutieră, dar şi pe cea feroviară din ţara noastră?
T.B.Companii / 3 iunie
Spectral Mobila SA a inaugurat pe 3 iunie, în Miercurea-Ciuc, al 37-lea magazin Spectral Mobilă din România. Noua locaţie va fi administrată în sistem de franciză, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei.
F.D.Politică / 29 septembrie 2023
E.M.Miscellanea / 7 septembrie 2023
T.B.Miscellanea / 5 august 2023
T.B.Miscellanea / 15 iunie 2023
Hidrologii anunţă că, până sâmbătă la prânz, estre risc de inundaţii în mai multe zone ale ţării, fiind emise avertizări cod galben şi cod portocaliu, conform news.ro.
GHEORGHE PIPEREAPolitică / 4 iunie 2023
În presa noastră s-a discutat zilele trecute despre o Directivă a UE cu privire la corporaţiile care încalcă drepturile omului, regulile anti-corupţie şi obligaţiile de mediu.
S.B.Ziarul BURSA #Companii / 25 mai 2023
Elis Pavaje anunţă lucrările pentru Lotul 2 Transalpina de Apuseni şi începe lucrările pentru Proiectul de Mobilitate Urbană Alba Iulia, Loturile 2 - Lot 3.
G.D.Companii / 17 februarie 2023
Producătorul de mobilă Spectral Mobila SA, care deţine o fabrică în judeţul Vaslui, a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri netă de 5,8 milioane de euro, în creştere cu 16% faţă de cea din 2021, conform unui comunicat remis redacţiei.
G.D.Miscellanea / 11 februarie 2023
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, astăzi, la Alba Iulia, referindu-se la unele deficienţe apărute pe Autostrada A10, că îşi doreşte ca asemenea incidente să fie cât mai puţine, relatează Agerpres.
V.G.Miscellanea / 6 ianuarie 2023
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 10 noiembrie 2022
George Marinescu
Andrei Iacomi
MAKE
Cornel Codiţă
Călin Rechea
Emilia Olescu
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7742 |
Franc elveţian | 5.3721 |
Liră sterlină | 5.9774 |
Gram de aur | 415.3204 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Irinel Lazăr, general manager, E-Dynamic Structures
George Marinescu