Rusia condamnă o tânără de 19 ani la aproape trei ani de închisoare pentru condamnarea războiului din Ucraina
A.B.Internaţional / 20 aprilie
Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie
Reporter: Care este povestea Enayati Medical City? Cum aţi decis să investiţi într-un proiect major de medicină integrată?
A.B.Internaţional / 12 martie
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, informează Reuters.
A.B.Miscellanea / 3 februarie
A.D.Politică / 3 ianuarie
Elena Lasconi, liderul USR, a comparat relaţia României cu Uniunea Europeană cu o tranzacţie avantajoasă, în care ţara pune un leu pe masă şi primeşte înapoi trei, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
A.D.Bănci-Asigurări / 19 decembrie 2024
A.B.Miscellanea / 5 decembrie 2024
A.D.Comunicate de presă / 3 decembrie 2024
Danubius Exim sărbătoreşte 30 de ani de activitate în sectorul fiscal românesc, consolidându-şi poziţia în domeniul caselor de marcat şi soluţiilor de plată, potrivit comunicatului emis redacţiei.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 2 decembrie 2024
A.B.Comunicate de presă / 20 noiembrie 2024
Rowenta, brand al companiei franceze Groupe SEB, aniversează 140 de ani de la fondarea sa în 1884, moment în care au lansat o serie de produse, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
Călin RecheaZiarul BURSA #Editorial / 11 noiembrie 2024
S.B.Comunicate de presă / 8 noiembrie 2024
A.D. Comunicate de presă / 15 octombrie 2024
ING Bank România anunţă aniversarea a 30 de ani de activitate pe plan local, ocazie cu care, macroeconomiştii băncii au realizat o radiografie a evoluţiei principalilor indicatori economici în ultimii 30 de ani.
A.DComunicate de presă / 8 octombrie 2024
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 7 octombrie 2024
R.S.Internaţional / 5 octombrie 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 20 septembrie 2024
R.S.Internaţional / 12 septembrie 2024
Coreea de Nord a lansat joi mai multe "rachete balistice cu rază scurtă de acţiune" în direcţia mării, a anunţat armata sud-coreeană, precizând că analizează incidentul, relatează AFP.
R.S.Bănci-Asigurări / 27 august 2024
Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creştere cu 9,6% faţă de perioada similară a anului anterior, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Andrei Iacomi
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
George Marinescu
I.Ghe.
![]() | 4.9775 |
![]() | 4.3576 |
![]() | 5.2994 |
![]() | 5.8057 |
![]() | 465.6930 |
convertor valutar
»=George Marinescu