Mihai Voicu, noul Preşedinte al Asociaţiei Berarii României
A.D.Comunicate de presă / 28 ianuarie
S.B.Miscellanea / 29 iulie 2024
Asociaţia Berarii României anunţă numirea, începând cu 1 august, a lui Constantin Bratu în poziţia de Director General al organizaţiei, funcţie pe care a mai ocupat-o din 2005 până în 2016.
F.D.Companii / 21 decembrie 2023
Doi producători de bere artizanală - ZĂGANU şi BERE SIBIU - sunt cei mai noi membri din marea familie a berarilor din România, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
A.I. Ziarul BURSA #Companii / 18 aprilie 2018
• "Peste 97% din producţie este realizată pe plan local, iar ingredientele utilizate la fabricarea berii provin, în proporţie de 70%, din producţia internă", potrivit reprezentanţilor Asociaţiei
Madalin BarbuCompanii / 21 februarie 2017
Shachar Shaine este noul preşedinte al Asociaţiei Berarii României, iar în funcţia de director general este numită Julia Leferman, potrivit unui comunicat de presă transmis Redacţiei BURSA.
DAN NEDELCU, ConstanţaZiarul BURSA #Companii / 5 august 2016
Adina LateşCompanii / 8 februarie 2016
Noul preşedinte al Asociaţiei Berarii României este Igor Tikhonov, preşedintele Ursus Breweries, care a preluat această funcţie de la Lucian Ghinea, preşedintele Bergenbier.
Elena DeacuCompanii / 24 martie 2015
V.B.Companii / 7 octombrie 2014
ALEXANDRA OANCĂ Ziarul BURSA #Companii / 26 martie 2014
VLAD PÎRVUZiarul BURSA #Companii / 24 ianuarie 2014 /
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 2 decembrie 2013
Elena CîrţanZiarul BURSA #Companii / 17 aprilie 2013
Berarii sunt nemulţumiţi de creşterea cu 10 puncte procentuale a accizei care îi vizează şi spun că, alături de ei, va fi afectat considerabil şi sectorul agricol, prin producţia de materii prime pentru bere.
MIHAELA DALAR STANCAZiarul BURSA #Companii / 22 martie 2012 /
Costi DobreaZiarul BURSA #Companii / 11 august 2004
MAKE
Cornel Codiţă
Emilia Olescu
O.D.
A.I.
George Marinescu
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.7543 |
![]() | 5.2911 |
![]() | 6.0152 |
![]() | 447.9253 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 19 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 februarie