Primăria va da o interdicţie de circulaţie şi pentru lunile de iarnă

Costi Dobrea
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 11 august 2004

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) pregăteşte un act normativ de interdicţie a circulaţiei autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone şi pentru perioada de iarnă, potrivit afirmaţiilor lui Gheorghe Udrişte, director executiv al Direcţiei Transporturi din cadrul PMB. Domnia sa a fost prezent, ieri, la o conferinţă organizată de patronatele din diverse ramuri ale economiei, nemulţumite de decizia luată de primarul general Traian Băsescu, privind interdicţia de circulaţie a autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone între orele 07-21, în perioada 15 iunie-15 septembrie. În plus, domnul Udrişte susţine că hotărîrea de interdicţie este definitivă, urmînd să fie aplicată în fiecare an. "Era nevoie să se pună în aplicare un asemenea act normativ pentru a proteja mediul şi infrastructura rutieră din Capitală. Începutul trebuia făcut", a mai declarat directorul din PMB.

Reprezentanţii organizaţiilor patronale prezenţi la eveniment au condamnat, în unanimitate, lipsa de transparenţă în adoptarea hotărîrii de interdicţie a circulaţiei, susţinînd că nu au fost consultaţi în elaboarea acesteia. În replică, domnul Udrişte a precizat că pregătirile pentru elaborarea actului normativ amintit au început de mai mult timp, Traian Băsescu avînd mai multe runde de întîlniri cu toţi cei care au vrut să participe, inclusiv cu transportatorii auto. Totuşi, la solicitarea domnului Ion Lixandru, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), domnul Udrişte nu a putut să numească nici un trasportator auto care să fi participat la aceste dezbateri. De aceea, Ion Lixandru i-a răspuns reprezentantului PMB că atît UNTRR, cît şi ARTRI (Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale) nu au primit nici o invitaţie la acele întîlniri, deşi ambele organizaţii reprezintă 100% din transportul internaţional de marfă.

În prezent, în plin sezon al construcţiilor, interdicţia lui Traian Băsescu a produs pierderi producătorilor de materiale. Mihai Paraschiv, secretar în cadrul Asociaţiei Producătorilor de Beton, a exemplificat prin faptul că, la o staţie de betoane, producţia a fost redusă cu 30-40%, rezultînd o pierdere de 150.000 de euro. De asemenea, Laurenţiu Plosceanu, vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Antreprenorilor din România (ARACO), a explicat că lucrul pe timpul nopţii presupune costuri suplimentare atît pentru plata forţei de muncă, cît şi pentru siguranţă sau iluminat. Domnul Plosceanu propune zonarea Capitalei, astfel încît să existe numai un inel central în care să fie interzisă circulaţia, nu în tot oraşul.

Şi producătorii de bere sînt nemulţumiţi. Vifor Verşescu, director al Asociaţiei Producătorilor de Bere, a precizat că 80% din totalul vînzărilor se înregistrează în lunile de vară. Totodată, ţinînd cont că populaţia Capitalei consumă anual un sfert din berea produsă la nivel naţional, şi cifra de afaceri a berarilor a avut de suferit.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb