România, premiată din nou la campionatul mondial de robotică FIRST Tech Challenge 2025
R.S.Bănci-Asigurări / 22 aprilie
R.S.Internaţional / 17 aprilie
Atacuri aeriene israeliene au vizat joi corturi care adăposteau palestinieni strămutaţi în Fâşia Gaza, provocând moartea a cel puţin 25 de persoane, între care şi copii, a anunţat Apărarea civilă palestiniană, relatează AFP.
George MarinescuZiarul BURSA #Miscellanea / 11 aprilie
M.P.Miscellanea / 9 aprilie
Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie
Reporter: Care este povestea Enayati Medical City? Cum aţi decis să investiţi într-un proiect major de medicină integrată?
George MarinescuZiarul BURSA #Miscellanea / 4 aprilie
M.P.Miscellanea / 4 aprilie
Pe 12 şi 13 aprilie, la Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti are loc premiera spectacolului "Moroi şi păpădii", de Gavril Pătru, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Matei BerindeZiarul BURSA #Macroeconomie / 3 aprilie
M.P.Internaţional / 22 martie
Un atac cu dronă rusească a ucis vineri seară o familie întreagă în sudul Ucrainei, potrivit autorităţilor ucrainene. Tragedia a avut loc cu doar câteva ore înaintea discuţiilor mediate de SUA în Arabia Saudită, relatează AFP.
A.B.Internaţional / 20 martie
Israelul a intensificat bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, la o zi după ce a emis un "ultim avertisment" către Hamas privind eliberarea ostaticilor, relatează AFP, de la care transmitem următoarele.
Ana FeleaMiscellanea / 19 martie
SORIN ROŞCA STĂNESCUPolitică / 13 martie
B.G.Miscellanea / 12 martie
Nestle a lansat noua gamă de tablete KitKat, un produs care aduce un concept inovator pe piaţa locală, îmbinând arome şi texturi noi, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
S.B.Internaţional / 9 martie
Forţele de securitate siriene ar fi ucis sute de civili aparţinând grupului minoritar alawit în cadrul violenţelor continue din ţară, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, potrivit news.ro.
M.S.Internaţional / 9 martie
Mii de proprietari britanici din Spania ar putea primi până la 50.000 de euro despăgubiri din cauza unei clauze ascunse în creditele ipotecare, informeaza publicatia spaniola The Olive Press.
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 5 martie
Reporter: Cum evoluează turismul în Insulele Maldive?
Andre Cappon, Preşedinte, şi Kevin Mellyn, Consilier Senior The CBM Group, New York
George Marinescu
Călin Rechea
Cornel Codiţă
George Marinescu
George Marinescu
![]() | 4.9774 |
![]() | 4.3291 |
![]() | 5.3406 |
![]() | 5.7890 |
![]() | 480.8399 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 aprilie