CFO Conference Bucureşti a analizat soluţiile financiare pentru stabilitate şi creştere într-un climat economic incert
A.B.Miscellanea / 9 aprilie
,Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie
Reporter: Cine sunt membrii asociaţiei pe care o conduceţi şi care este scopul pentru care a fost creată aceasta?
B.G.Companii / 31 martie
B.G.Companii / 31 martie
Miscellanea / 26 martie
Actualizare - Valentin Drăgoi, DT Lawyers: "Avem peste 150 de proceduri de insolvenţă deschise în sectorul agricol"
M.P.Miscellanea / 21 martie
CMS, firmă de avocatură ce oferă una dintre cele mai mari practici de fuziuni şi achiziţii din Europa, a publicat rezultatele celui mai recent studiu "CMS European M&A 2025", conform unui comunicat trimis redacţiei.
A.B.Internaţional / 13 martie
Mark Rutte, şeful NATO, se află într-o poziţie dificilă, încercând să-i demonstreze lui Donald Trump, cu care se va întâlni joi, că NATO şi parteneriatul său de aproape opt decenii sunt încă relevante, comentează POLITICO.
B.G.Internaţional / 11 martie
Ministrul olandez al Apărării, Ruben Brekelmans, a declarat la Paris că securitatea Europei depinde în continuare de sprijinul Statelor Unite, pe care le consideră un "aliat de încredere' în cadrul NATO, potrivit AFP.
M.B.Internaţional / 6 martie
Rusia, pericol direct pentru Europa, avertizează Emmanuel Macron, acuzând Moscova de interferenţă în alegerile din România şi Republica Moldova, potrivit Euronews.
Autor colectiv: Redacţia BURSA sub coordonarea lui MAKE
Florian Goldstein
Marius Mataragis
O.D.
F.A.
Dan Nicolaie
![]() | 4.9775 |
![]() | 4.5115 |
![]() | 5.3594 |
![]() | 5.7821 |
![]() | 441.8413 |
convertor valutar
»=Dan Nicolaie
Geopolitical analysis - Editorial Staff
Collective Author: BURSA Editorial Team under the coordination of MAKE