Trump este pregătit să ofere Arabiei Saudite un pachet de armament de peste 100 de miliarde de dolari
R.S.Internaţional / 25 aprilie
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 23 aprilie
S.B.Internaţional / 12 aprilie
Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au început sâmbătă discuţiile privind crearea unui fond comun de apărare care ar achiziţiona şi deţine echipamente militare, închiriindu-le apoi statelor membre contra cost, potrivit news.ro.
Călin RecheaInternaţional / 28 martie
Planul de reînarmare anunţat de autorităţile de la Bruxelles a fost primit cu entuziasm de investitori, iar în presă au fost prezentate pe larg atât avantajele de securitate, cât şi cele economice.
R.S.Internaţional / 19 ianuarie
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters.
A.F.Internaţional / 5 ianuarie
Departamentul de Stat al SUA a notificat Congresul cu privire la o vânzare planificată de arme în valoare de 8 miliarde de dolari către Israel, a confirmat un oficial american pentru BBC.
A.D.Politică / 23 decembrie 2024
A.B.Internaţional / 20 noiembrie 2024
crizele, nu este utilizată în prezent, a declarat miercuri Kremlinul, în timp ce riscurile nucleare cresc pe fondul celor mai mari tensiuni dintre Rusia şi Occident din ultimele decenii, relatează Reuters.
A.F.Internaţional / 19 noiembrie 2024
A.D. Miscellanea / 24 octombrie 2024
S.B.Miscellanea / 22 octombrie 2024
IGPR anunţă că marţi se desfăşoară 261 de percheziţii în toată ţara în cadrul operaţiunii Jupiter, informează news.ro.
A.F.Internaţional / 19 octombrie 2024
S.B.Internaţional / 10 septembrie 2024
A.F.Internaţional / 10 septembrie 2024
F.D.Internaţional / 28 august 2024
Ministerul rus al Apărării acuză Republica Moldova că ar permite, alături de România, transportul de materiale biologice sensibile din Ucraina către SUA, pentru fabricarea unei arme biologice, relatează TASS.
S.B.Internaţional / 12 iulie 2024
Guvernul australian a decis să ofere Ucrainei încă 250 de milioane de dolari în sprijin militar. Aceasta este cea mai mare contribuţie a ţării de la invazia la scară largă a Rusiei, informează news.ro.
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 7 iunie 2024
F.D.Internaţional / 4 aprilie 2024
Letonia îi va furniza Ucrainei ajutor militar suplimentar pentru apărare împotriva Rusiei, a anunţat joi premierul leton Evika Silina în urma unei întrevederi cu omologul său ucrainean Denis Şmîhal, relatează DPA.
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Politică / 19 martie 2024
A.F.Internaţional / 12 martie 2024
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
George Marinescu
Dan Nicolaie
Cornel Codiţă
![]() | 4.9774 |
![]() | 4.3833 |
![]() | 5.2813 |
![]() | 5.8304 |
![]() | 464.4611 |
convertor valutar
»=Dan Nicolaie
Andrei Iacomi